Preşedintele Dumei de Stat (Camera Deputaţilor) a Rusiei, Viaceslav Volodin, a anunţat că Rusia va înceta să-şi achite contribuţiile financiare anuale la Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

"Nu avem de ce să plătim pentru ceva la care nu participăm. Şi dacă nici anul acesta nu ne lasă să lucrăm, vom cere să ni se restituie contribuţiile transferate anterior", a scris Volodin pe pagina web a Dumei de Stat.

Decizia suspendării plăţii contribuţiei a fost luată de Consiliul Dumei, care a acuzat boicotarea activităţii Rusiei la Adunarea Parlamentară a OSCE.

Moscova a acuzat această organizaţie internaţională şi altele de partizanat în favoarea Ucrainei şi Occidentului în conflictul militar declanşat anul trecut în februarie de Rusia prin atacul asupra Ucrainei.

Rusia a încetat de asemenea plata contribuţiilor sale la Consiliul Europei, organizaţie din care s-a retras în martie anul trecut, ameninţată fiind atunci cu excluderea.

Volodin a mai anunţat că Duma de Stat pregăteşte amendamente legislative pentru interzicerea activităţilor Curţii Penale Internaţionale (CPI), care luna trecută a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin. Moscova a avertizat apoi că o ipotetică arestare a liderului de la Kremlin ar echivala cu o "declaraţie de război".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri