Robert F. Kennedy Jr., în vârstă de 69 de ani, membru al celebrei dinastii politice americane şi un militant de seamă al mişcării antivaccin, şi-a depus actele pentru a candida la alegerile prezidenţiale din 2024 în SUA, relatează dpa, citată de Agerpres.

Kennedy Jr. va încerca să obţină nominalizarea democraţilor la preşedinţie, potrivit unei declaraţii depuse miercuri la Comisia Electorală Federală a SUA.

Preşedintele în exerciţiu Joe Biden (80 de ani) nu şi-a anunţat încă în mod oficial intenţia de a candida din nou în 2024, dar se aşteaptă ca el să-şi anunţe candidatura pentru al doilea mandat.

Kennedy Jr. este nepotul preşedintelui John F. Kennedy şi fiul senatorului Robert F. Kennedy, ambii asasinaţi în timp ce se aflau în funcţie.

Avocat specializat în protecţia mediului, Kennedy Jr. este de două decenii un susţinător fervent al teoriilor conspiraţiei împotriva vaccinării şi a fost propulsat în prim-plan în timpul pandemiei de COVID-19.

El este acum al doilea concurent oficial la Casa Albă dintre democraţi. La începutul lunii martie, scriitoarea Marianne Williamson, în vârstă de 70 de ani, şi-a anunţat intrarea în cursă.

În tabăra republicană, pe lângă fostul preşedinte Donald Trump şi-au anunţat candidaturile pentru obţinerea nominalizării în vederea scrutinului din 2024 ex-ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, antreprenorul Vivek Ramaswamy şi fostul guvernator al statului Arkansas, Asa Hutchinson.

Sursa foto: Shutterstock / In The Light Phot...

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri