Preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, a confirmat într-un interviu televizat că doreşte să obţină şi al doilea mandat la Casa Albă, dar deocamdată nu este pregătit să-şi anunţe candidatura pentru alegerile din 2024, relatează agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

"Intenţionez să candidez, dar nu suntem încă pregătiţi să facem anunţul", a declarat în interviul acordat postului NBC preşedintele în vârstă de 80 de ani. El a dat de mult timp de înţeles că doreşte şi al doilea mandat prezidenţial, dar s-a exprimat mereu evaziv pe acest subiect.

În schimb, adversarul său republican la scrutinul din anul 2020, fostul preşedinte Donald Trump, şi-a oficializat deja candidatura pentru alegerile primare din cadrul partidului său care vor desemna candidatul republican.

Între timp însă, el a devenit primul fost preşedinte al SUA inculpat, după ce înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016 i-a oferit fostei starlete porno Stormy Daniels suma de 130.000 de dolari, pentru ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei relaţii pe care ei ar fi avut-o în anul 2006.

Biden s-a abţinut până în prezent să comenteze inculparea lui Trump, probabil pentru a nu alimenta acuzaţiile acestuia din urmă despre desfăşurarea unui proces cu motivaţie politică împotriva lui.

Potrivit postului NBC, care menţionează surse neprecizate, principalii consilieri de la Casa Albă vor lua deciziile finale asupra lansării campaniei de realegere a lui Joe Biden.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri