Ucraina ia în calcul să-şi amâne până către vară contraofensiva pentru eliberarea teritoriilor sale ocupate de Rusia, pentru a fi sigură că această operaţiune este sută la sută pregătită, a declarat premierul ucrainean, Denis Şmigal, într-un interviu publicat de cotidianul american The Hill, citat de agenţia EFE, conform Agerpres.

El a asigurat că Kievul nu resimte din partea aliaţilor săi occidentali presiuni pentru a lansa această contraofensivă.

Declaraţia sa survine după ce rapoarte din seria de documente clasificate ale Pentagonului scurse în ultimele zile online sugerează că responsabilii militari americani, contrar declaraţiilor publice ale unor politicieni de la Washington, estimează că o contraofensivă a armatei ucrainene ar aduce, în situaţia din prezent a acesteia, doar la câştiguri teritoriale modeste.

Conform respectivelor documente, analizate de Washington Post, armata ucraineană se află în criză de muniţii, deja raţionalizându-şi obuzele, echipamentele militare occidentale sosesc lent, militarii ucraineni sunt încă insuficient instruiţi în folosirea lor, efectivele militare sunt de asemenea insuficiente şi obosite, în timp ce armata ucraineană caută noi recruţi apelând inclusiv la distribuirea de ordine de încorporare bărbaţilor pe stradă, cu toate că pentru aşteptata contraofensivă au fost deja constituite unităţi ce nu sunt angrenate în luptele aflate în desfăşurare.

Referindu-se la aceste documente, premierul ucrainean a minimalizat importanţa lor, el asigurând că în cele din urmă "Ucraina îşi va elibera teritoriile". "Am demonstrat de mai multe ori că putem să o facem. Partenerilor noştri occidentali noi le cerem mai multe arme, precum tancuri, muniţii, avioane, vehicule blindate", a insistat el.

De partea lor, oficialii ruşi cred că scurgerea de documente secrete ale Pentagonului, încă neelucidată şi care sugerează că armata ucraineană nu ar fi pregătită pentru o contraofensivă, ar avea ca scop să inducă în eroare Moscova.

"Este probabil un "fake", o intoxicare", a reacţionat viceministrul rus de externe Serghei Riabkov. "Dat fiind că Statele Unite sunt parte integrantă a conflictului (în Ucraina) şi că duc în realitate un război hibrid împotriva noastră, asemenea metode sunt posibile pentru a păcăli inamicul, adică Federaţia Rusă", a remarcat oficialul rus.

Pentru ofensiva evocată, unii analişti militari cred că armata ucraineană va ataca în sud sau sud-est, în câmp deschis către Marea Azov, pentru a străpunge legătura terestră a Rusiei cu Crimeea şi cu teritoriul ocupat în sudul Ucrainei.

În săptămânile ce au urmat elaborării documentelor secrete acum devenite publice şi datate din februarie şi martie, oficialii americani au avut discuţii cu liderii ucraineni pentru a se asigura că ambiţiile Kievului pentru noua ofensivă sunt ajustate în raport cu capabilităţile armatei ucrainene, au declarat pentru Washington Post responsabili americani care au cerut păstrarea anonimatului.

Sursa foto: Shutterstock / Michele Ursi

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri