Preşedintele francez Emmanuel Macron a promulgat legea cu privire la reforma sistemului de pensii, care prevede creşterea vârstei de pensionare cu doi ani, relatează sâmbătă AFP şi Reuters.

Controversatul act normativ, al cărui text a fost validat vineri de Consiliul constituţional, a fost publicat în Jurnalul Oficial. Noua lege, care prevede creşterea vârstei de pensionare de la 62 de ani la 64 de ani, este profund nepopulară în Franţa şi a declanşat ample proteste în ultimele săptămâni în această ţară, conform Agerpres.ro.

După decizia de vineri a Consiliului constituţional, sindicatele franceze i-au cerut ''în mod solemn'' preşedintelui Emmanuel Macron să ''nu promulge legea'', solicitare ignorată de şeful statului francez.

Macron avea la dispoziţie 15 zile pentru a semna legea după validarea celor mai multe măsuri incluse în reforma sistemului de pensii de către Consiliul constituţional francez.

''Codul securităţii sociale este astfel modificat. În primul alineat, cuvintele 'şaizeci şi doi' sunt înlocuite cu 'şaizeci şi patru' '', indică textul noului act normativ.

Separat, Consiliul constituţional a respins o propunere a opoziţiei de a organiza un referendum asupra reformei pensiilor. O nouă cerere pentru referendum a fost depusă şi ar urma să fie analizată de Consiliu la începutul lunii mai.

Sursa foto: shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri