Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut ca Uniunea Europeană să accelereze livrările de muniţii, să ridice restricţiile "inacceptabile" asupra exporturilor de cereale şi să lanseze negocierile de aderare a Ucrainei la blocul comunitar, cu ocazia primirii la Kiev a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează AFP, citată de Agerpres.

Ursula von der Leyen a sosit în capitala ucraineană cu trenul în cursul dimineţii pentru a marca Ziua Europei şi pentru a arăta încă o dată sprijinul UE pentru Ucraina în faţa invaziei ruse. Ea a sosit la Kiev în ziua în care Rusia sărbătoreşte cu mare fast victoria asupra Germaniei naziste.

"A sosit de mult timpul să înlăturăm această incertitudine politică artificială în relaţiile dintre Ucraina şi UE. A sosit momentul să luăm o decizie pozitivă cu privire la deschiderea negocierilor de aderare", a declarat Zelenski în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedinta Comisiei Europene.

UE a acordat Ucrainei statutul oficial de ţară candidată în iunie 2022, dar cere reforme suplimentare, în special în domeniul luptei împotriva corupţiei. Deschiderea negocierilor de aderare trebuie să fie decisă de statele membre în unanimitate, după o propunere a Comisiei.

"Este impresionant să vedem că, în ciuda războiului pe scară largă, Ucraina munceşte din greu, intens şi intensiv", a remarcat Von der Leyen, evidenţiind "progresele mari" înregistrate de Ucraina în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor necesare pentru începerea negocierilor de aderare la UE.

Ea s-a referit la domeniile legate de statul de drept şi de protecţia libertăţilor în care Kievul trebuie să arate progrese pentru a putea începe negocierile de aderare, notează EFE.

"S-au făcut multe progrese, dar munca trebuie să continue", a declarat preşedinta CE, care s-a arătat optimistă în ceea ce priveşte procesul de aderare a Ucrainei: "Sunt încrezătoare pentru că am avut discuţii foarte bune despre aceşti paşi", a spus ea.

Preşedintele ucrainean a cerut de asemenea UE să accelereze livrarea de muniţii de artilerie. Înainte de a insista asupra unui calendar, el i-a mulţumit şefei Comisiei pentru decizia UE de a furniza "un milion de obuze de artilerie" Kievului.

"Am discutat problema-cheie: viteza de aprovizionare şi de livrare a acestor muniţii. Avem nevoie deja de acestea pe câmpul de luptă", a adăugat el.

La 5 mai, Comisia Europeană a aprobat un pachet economic de 1 miliard de euro pentru a finanţa achiziţionarea de muniţie pentru Ucraina.

Profitând de prezenţa şefei executivului european, preşedintele ucrainean a denunţat restricţiile europene "inacceptabile" şi "crude" asupra exporturilor de cereale ucrainene, potrivit AFP.

"Orice restricţie asupra exporturilor noastre este absolut inacceptabilă acum, pentru că întăreşte capacităţile agresorului rus", a denunţat Zelenski, cerând Bruxellesului "să le abolească cât mai rapid posibil", calificându-le drept nişte "măsuri protecţioniste severe, chiar crude".

"În vreme de război, (acestea) nu pot decât să dezamăgească", a spus el, vizând cele cinci ţări în cauză - Polonia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi România, potrivit AFP.

De câteva săptămâni, tonul a crescut între Kiev, pe de o parte, şi aceste state, pe de altă parte, cu Bruxelles-ul în rol de mediator.

Sursa foto: Președinția Ucrainei

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri