Banca Centrală a Argentinei a majorat dobânda cheie cu 6 puncte procentuale, până la 97% încercând să combată astfel explozia inflației care a atins maximul ultimilor 30 de ani.

Băncile centrale din întreaga lume se străduiesc să controleze creșterea prețurilor de după pandemia COVID-19, dar Argentina se află într-o situație extremă, rata anuală a inflației din această țară depășind 100% luna trecută.

Acesta este cel mai înalt nivel de la începutul anilor 1990, iar în prezent, Venezuela și Zimbabwe sunt singurele două țări care se confruntă cu o inflație mai mare decât Argentina, potrivit datelor Fondului Monetar Internațional, citate de CNN. Pentru comparație, inflația se situează sub 5% în SUA, și la aproximativ 11% în România, acolo unde Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a dat recent semnale că nu va mai crește dobânda cheie peste nivelul actual de 7%.

Banca centrală a Argentinei speră, de asemenea, că majorarea ratelor dobânzii va stimula investițiile în moneda țării, potrivit declarației băncii centrale. Inflația exorbitantă a dus la ieșiri mari de investiții deținute în peso argentinian, care au dus la o scădere cu 23% a valorii acestuia față de dolarul american în acest an.

Oficial, argentinienii nu au voi să schimbe peso în dolari, însă interdicția este adesea evitată prin intermediul unor case de schimb ilegale. Majoritatea argentinienilor continuă să își facă cumpărăturile de zi cu zi în peso, dar pentru achiziții importante, folosesc dolarul american. De asemenea, mulți argentinieni obișnuiți își țin economiile în dolari cash, tocmai pentru a se proteja de devalorizarea abrupta a monedei naționale.

Înaintea alegerilor prezidențiale programate pentru octombrie, ministrul Economiei, Sergio Massa, se concentrează pe evitarea unei devalorizări și mai mari a monedei și pe limitarea inflației.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri