Democraţia din Ungaria condusă de prim-ministrul Viktor Orban a avut şi mai mult de suferit anul trecut, potrivit unui raport american privind starea democraţiei în ţările din Europa de Est, informează AFP, citat de Agerpres.

În raportul său anual, Freedom House, organism de cercetare finanţat de guvernul american însă administrat în mod autonom, subliniază că democraţia din Ungaria s-a deteriorat mai mult ca în orice altă ţară din Europa de Est, exceptând Rusia.

Raportul denunţă în special organizarea celor mai recente alegeri legislative, marcate de "nereguli, abuz al resurselor administrative şi distorsiuni în mass-media", precum şi "intoleranţa tot mai mare a regimului Orban pentru vocile disidente".

După ce a revenit la putere în 2010, liderul naţionalist al Ungariei şi-a supus progresiv contra-puterile, fie că este vorba de mass-media sau de justiţie, atrăgându-şi critici din partea Uniunii Europene.

Raportul stabileşte un contrast cu Polonia, subliniind "dispreţul partidului aflat la putere (la Varşovia) pentru democraţia liberală", dar salutând primirea masivă de ucraineni care au fugit de războiul provocat de Rusia.

Potrivit Freedom House, Ungaria este 43% democratică, în comparaţie cu 45% un an mai devreme, în timp ce Polonia se menţine la 59%.

Rusia lui Vladimir Putin a coborât de 5% la 2% democratică.

Cea mai mare notă i-a fost acordată Estoniei, cu 83% democratică, urmată de Letonia, Slovenia, Lituania şi Republică Cehă, potrivit raportului.

Nu în ultimul rând, raportul mai arată faptul că în România, Slovacia şi, mai ales, Bulgaria, s-a menţinut în 2022 o "tendinţă spre instabilitate stabilă".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri