Vladimir Putin își construiește un nou buncăr antiatomic, la mai bine de un an de la invazia Rusiei în Ucraina. Liderul de la Kremlin a ordonat deja construcția unui nou astfel de adăpost care va fi situat în subsolul Spitalului Clinic Central din Moscova, o unitate în care sunt tratați oficialii ruși de rang.

Noul adăpost antiaerian care va fi construit pentru Vladimir Putin este programat să fie gata pe 20 decembrie 2023. Costul proiectului este estimat la 35 de milioane de ruble (echivalentul a 431.000 de dolari), conform Newsweek.

Buncărul lui Vladimir Putin care va fi construit la Spitalul Clinic Central din Moscova va fi proiectat pentru 800 de persoane, inclusiv medicim, asistente și angajați ai unității sanitare pentru a le oferi protecție în fața radiațiilor care ar putea fi generate de un eventual atac nuclear. Adăpostul va fi dotat cu mai multe intrări, o ieșire de urgență și un sistem complex de ventilație menit să curețe aerul „de arme de distrugere în masă gazoase” și aerosoli. În adăpostul antiaerian, Vladimir Putin vrea ca spațiul și oamenii să fie dotați corespunzător pentru a se putea oferi „proceduri medicale pe timp de război”.

În octombrie 2022, Kremlinul a emis un decret care ordona regiunilor din vestul Rusiei să se pregătească pentru posibilitatea unor lovituri în interiorul teritoriului rus. Cu toate acestea, publicația a raportat că datele open-source arată că procesul de reparare a adăposturilor antiaeriene a avut loc în toată Rusia.

Două luni mai târziu, Serghei Poletykin, șeful sediului central regional al Ministerului Situațiilor de Urgență, a declarat că în regiunea Moscovei sunt pregătite adăposturi antiaeriene capabile să găzduiască până la 15 milioane de oameni.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri