4 Aprilie 2024

Musk le mărește salariile angajaților de la Tesla, de teamă să nu-i fure creatorul ChatGPT



Specialiștii din departamentul de inteligență artificială din cadrul Tesla, compania deținută de Elon Musk, au aflat de pe X (fostul Twitter), chiar de la șeful lor că le vor fi majorate salariile, iar asta se „datorează” în special rivalului Sam Altman de la OpenAI, compania care creat ChatGPT, relatază BusinessInsider.

Elon Musk a scris pe contul său de X că vor fi majorate remunerațiile angajaților pentru progresele înregistrate de echipa de ingineri AI, apoi a explicat că OpenAI le dă „târcoale” acestora, după ce un angajat a fost aproape de a pleca din Tesla pentru a se alătura echipei care a creat ChatGPT.

„Au recrutat agresiv ingineri din Tesla cu oferte masive și, din păcate, au avut succes în câteva cazuri”, a spus Musk despre eforturile de angajare ale OpenAI într-o postare platforma X.

Musk a făcut aceste remarci ca răspuns la articolul publicat de The Information, potrivit căruia, Ethan Knight, un inginer din cadrul Tesla, a plecat din cadrul companiei, dar ca să se mute într-o altă companie a lui Musk, xAI, care se vrea un competitor al OpenAI. Elon Musk i-a oferit chiar un post pe care nu consideră neapărat că l-ar fi meritat în noua companie, doar ca să nu-l piardă în favoarea Open AI.

Concurența pentru angajații talentați din domeniul AI s-a intensificat pe măsură ce companiile de tehnologie se întrec pentru a deveni jucători dominanți în domeniu.

Pe lângă faptul că oferă salarii atrăgătoare, unii lideri din Big Tech au adoptat o notă personală în strategia de atragere a inginerilor din piață și din alte companii.

De exemplu, Mark Zuckerberg a ales să le scrie personal inginerilor AI de la Google DeepMind. Mai mult Meta chiar oferit locuri de muncă fără a mai efectua niciun interviu de angajare.

Și nu doar Zuckerberg a apelat la implicarea directă și personală. Cofondatorul Google, Sergey Brin, a trebuit să sune personal un angajat care se gândea să părăsească Google pentru OpenAI. Potrivit The Information, Brin a făcut mai multe promisiuni pentru a-l convinge pe angajat să rămână, inclusiv o ofertă de plată mai mare.

„Războiul talentelor pentru AI este cel mai nebunesc război al talentelor pe care l-am văzut vreodată!” a mai spus Musk.



Citeste si