5 Aprilie 2024

Rusia nu prea mai discută cu Statele Unite, dar ar putea dialoga pe tema armelor din cosmos



Rusia a declarat vineri că problemele de securitate strategică, inclusiv armele spaţiale, sunt principalul domeniu potenţial pentru un dialog cu Statele Unite, relatează Reuters, conform Agerpres.

SUA intenţionează să prezinte săptămâna viitoare o rezoluţie în Consiliul de Securitate al ONU care solicită interzicerea desfăşurării de arme nucleare în spaţiu, la două luni după ce surse americane afirmau că Washingtonul dispune de noi informaţii legate de capacităţile nucleare ale Rusiei şi de tentativele acesteia de a dezvolta o armă cu baza în spaţiu, ceea ce Moscova dezminte ferm.

Întrebat despre proiectul de rezoluţie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, răspuns: ''Principalul domeniu potenţial pentru dialog între Statele Unite şi Rusia este legat de securitatea strategică, ce include problema spaţială''.

Relaţiile între cele două ţări au ajuns la un nivel calificat de Kremlin ''sub zero'' de la lansarea războiului rus contra Ucrainei în 2022 şi după ce SUA şi-au intensificat livrarea de ajutor umanitar, arme şi informaţii pentru Kiev.

Cele mai mari puteri nucleare, SUA şi Rusia şi-au exprimat regretul faţă de expirarea majorităţii tratatelor de control asupra armelor prin care s-a căutat încetinirea cursei înarmării în timpul Războiului Rece şi reducerea riscului de război nuclear.

Ultimul tratat ce limitează numărul de focoase nucleare strategice urmează să expire în 2026.

Preşedintele rus Vladimir Putin insistă ca Moscova să discute despre controlul armelor în cadrul unui pachet mai larg de chestiuni privitoare la securitatea Rusiei, printre care îngrijorările acesteia despre extinderea NATO şi sprijinul occidental pentru Ucraina.



Citeste si