Grupul Procter & Gamble a afisat o crestere cu 19% a profitului in al patrulea trimestru al anului financiar pe care tocmai l-a incheiat la sfarsitul lunii iunie, depasind estimarile cu ajutorul controlului costurilor si a anuntat o accelerare puternica a rascumpararii de actiuni, informeaza Reuters, citat de NewsIn.
Procter & Gamble, producatorul lamelor de ras Gillette, al detergentilor Tide si scutecelor Pampers, a anuntat previziuni sub asteptarile analistilor in anul fiscal inceput in data de 1 iulie. Estimarile pentru anul fiscal 2007/2008 "sunt oarecum deztamagitoare, insa cel mai probabil sunt conservatoare", a spus analistul de la CIBC World Markets, Joseph Altobello, care a atribuit companiei americane calificativul de "lider de sector", datorita evolutiei peste cea a celorlalti jucatori din domeniu.

Profitul P&G a fost de 2,27 miliarde dolari, respectiv de 67 centi pe actiune in al patrulea trimestru incheiat in data de 30 iunie, in crestere de la 1,9 miliarde dolari, respectiv 55 centi pe actiune in aceeasi perioada a anului trecut. P&G a precizat, la inceputul lunii iunie, ca se asteapta la un castig pe actiune intre 64 si 66 centi. Potrivit estimarilor Reuters, analistii se asteptau la 66 centi pe actiune.

Actiunile companiei au urcat cu aproape 1%, pana la 63,70 dolari ca reactie la rezultatele trimestriale. Compania a anuntat ca planuieste o rascumparare de actiuni in valoare de 24 pana la 30 miliarde dolari in urmatorii trei ani, cu o rata de opt pana la zece miliarde pe an. Compania a cheltuit, in anul fiscal incheiat, 5,6 miliarde dolari pentru rascumpararea de actiuni.

Vanzarile au crescut, in al patrulea trimestru, cu 8%, pana la 19,3 miliarde dolari, depasind previziunile de 19,12 miliarde ale analistilor. Compania a anuntat ca se asteapta ca anul fiscal curent sa fie mai dificil din punctul de vedere al competitiei, deoarece rivalii precum Colgate-Palmolive sau Kimberly-Clark vor cheltui banii economisiti pentru a-si promova marcile.

Grupul se asteapta la un castig pe actiune intre 3,44 si 3,47 dolari in anul fiscal 2007/2008, in conditiile in care analistii se asteptau la un castig pe actiune de 3,48 dolari. Compania se mai asteapta la o crestere organica a vanzarilor intre 4 si 6% si la o crestere totala a vanzarilor intre 5 si 7%.









Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri