Actiunile Generali, cea mai mare companie de asigurari din Italia, s-au depreciat, vineri, dupa prezentarea noului plan de afaceri, in ciuda faptului ca datele anuntate depaseau previziunile analistilor, relateaza Reuters, citat de NewsIn.
Generali tinteste in 2009 un profit net de 3,8 miliarde euro (5,38 miliarde dolari), cu 58% mai mare decat in 2006, peste asteptarile analistilor. Unii experti sustin, insa, ca noile date nu au reusit sa ia prin surprindere piata, care astepta planuri foarte ambitioase, arata Reuters.
Oficialii asiguratorului italian au numit primul economist sef din istoria de 176 de ani a companiei, intr-o incercare de a incuraja conducerea de tip corporatist. Au promis, de asemenea, sa gestioneze mai bine capitalul, sa investeasca mai mult in bunuri alternative si sa infiinteze fonduri imobiliare.
"Toate aceste masuri sunt laudabile, dar nu surprinzatoare", arata un raport al companiei de brokeraj Merrill Lynch, potrivit caruia actiunile Generali erau deja "supraevaluate".
Pretul actiunilor Generali, cel de-al treilea asigurator european dupa cota de piata, a scazut vineri cu 1,2%, pana la 30,61 euro, la bursa de la Milano.
Investitorii au considerat actiunile Generali ca o investitie sigura in timpul recentelor tulburari din piata. Compania de asigurari a depasit indexul bancar european DJ Stoxx cu aproximativ 8% in ultimele cinci saptamani.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.
Te-ar putea interesa și: