Rilwanu Lukman, care este de multa vreme secretar general al OPEC si acum detine functia de consilier onorific pe probleme de energie al presedintelui Nigeriei, a mai criticat intentia Congresului Statelor Unite de a da in judecata OPEC pentru preturile foarte mari, potrivit NewsIn.
"Daca OPEC nu ar exista, preturile ar creste la 100-120 dolari/baril sau chiar mai mult", a spus acesta.
Senatul american a aprobat in iunie un plan prin care guvernul federal ar avea dreptul sa intenteze actiuni legale impotriva OPEC pentru manipularea preturilor, insa presedintele american a amenintat ca va interzice prin veto aceasta masura.
"Este dreptul statelor membre OPEC sa actioneze pentru a-si proteja interesele in cazul in care acest proiect devine lege", a mai spus Lukman.
Grupul exportatorilor de petrol, care controleaza aproximativ o treime din petrolul mondial, a decis luna trecuta sa majoreze usor productia, incepand cu 1 noiembrie, ca urmare a preturilor foarte mari. Insa petrolul a continuat sa se scumpeasca, atingand vineri o valoare record de 90 dolari/baril.
OPEC a pus scumpirea pe seama speculatiilor din piata si nu pe o reducere a rezervelor la nivel mondial.
Ministrii petrolieri OPEC ar putea sa se intruneasca informal inaintea summitului de luna viitoare din Arabia Saudita, inainte de intilnirea oficiala din 5 decembrie.
"Statele OPEC se vor intruni in decembrie si sper ca pana atunci sa se fi instalat o tendinta de normalizare a preturilor la nivel mondial si sa se constientizeze adevaratul motiv al scumpirilor actuale", a mai spus Lukman.
"Sunt sigur ca OPEC va lua orice decizie necesara pentru a aduce preturile la un nivel mai acceptabil", a adaugat oficialul nigerian, care nu a precizat in schimb ce valoare este considerata acceptabila.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: