Deprecierea dolarului este o miscare in directia buna, insa euro si dolarul canadian au avut de-a face cu o povara excesiva din cauza corectiilor, a declarat duminica directorul administrativ al Fondului Monetar International (FMI), Dominique Strauss-Kahn, citat de Reuters.

"Din perspectiva FMI, deprecierea dolarului este o miscare corecta", le-a spus Strauss-Kahn reporterilor pe marginea unei intruniri a reprezentantilor financiari ai statelor grupului G20.

Alte valute, in special cele sprijinite de mari excedente de cont curent, nu reactioneaza asa cum ar fi trebui, dand nastere unor dezechilibre care au impact asupra anumitor cursuri, printre care si al monedei europene.

"Unele cursuri nu evolueaza asa cum ne-am asteptat, in special cele din tarile cu mari excedente de cont curent. Unele cursuri au o evolutie prea lenta si altele evolueaza in directia gresita, aceasta fiind principala ingrijorare", a explicat acesta.

"O alta ingrijorare este ca unele state se confrunta cu o parte mai mare a corectiei decat ar trebui, dolarul canadian, cu siguranta, dar si euro si moneda braziliana", a adaugat Strauss-Kahn.

Miscarile cursului si instabilitatea mondiala au fost doua dintre principalele teme de discutie in cadrul intrunirii de doua zile a grupului G20, format din economii puternice si emergente, alaturi de deprecierea dolarului si inflexibilitatea yuanului.

Dolarul a scazut in acest an cu aproape 10%, pana la valori record in fata cosului principalelor valute, in contextul in care tensionarea pietei creditelor dauneza cresterii economice si afecteaza statele cu economii ajustate la moneda americana.

In acelasi timp, Statele Unite si Europa au solicitat Chinei sa permita yuanului sa se aprecieze mai rapid, pentru a incerca sa realinieze deficitul masiv de cont curent din Statele Unite cu excedentul asiatic .

Strauss-Kahn a spus ca organizarea sistemului valutar global nu este adecvat si ca FMI este institutia perfecta pentru a discuta despre dezechilibre.

El a adaugat ca scumpirea petrolului, pana aproape de 100 dolari/baril, este ingrijoratoare, ca si scumpirea alimentelor la nivel mondial.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri