Uniunea Europeana incepe astazi o delicata reexaminare a Politicii sale Agricole Comune (PAC) intr-un context transformat de cresterea accelerata pe plan mondial a preturilor la cereale care subliniaza necesitatea de a produce mai mult, dupa ani de restrictii, transmite AFP, citat de NewsIn.
Comisia urmeaza sa-si dezvaluie marti intentiile si sa lanseze astfel acest "bilant al sanatatii" politicii agricole comune, al carui principiu a fost adoptat odata cu reforma profunda a PAC dn 2003. Va urma o lunga perioada de consultari, care ar urma sa duca, in primavara anului 2008, la propuneri legislative concrete.

Obiectivul este de a se ajunge la decizii catre sfarsitul anului viitor, in momentul in care Franta, prima putere agricola europeana si marea beneficiara a PAC, va asigura presedintia semestriala a UE.

Incepand cu 2003, ajutoarele acordate fermierilor nu mai sunt legate sistematic de cantitatile pe care le produc (asa-numitul principiu al "decuplarii"). Raman insa numeroase exceptii, in special in Franta. Potrivit proiectului Comisiei obtinut de AFP, Executivul european sugereaza sa se mearga mai departe, ceea ce deschide perspectiva unor dezbateri dificile.

Comisia doreste sa fi alocati mai multi bani dezvoltarii rurale si mai putine subventii directe pentru plata agricultorilor. Propune din nou, dupa un prim esec in 2002, reducerea celor mai ridicate ajutoare individuale.

Dar mai ales, Bruxelles-ul propune sa puna capat cerintei de a lasa terenurile in parloaga - obligatie care deja a fost ridicata, in mod exceptional, pentru campania agricola din 2007-2008 -, sa renunte progresiv la cotele de lapte care limiteaza productia si sa revizuiasca diferitele instrumente de sustinere a pietei.

"Pentru a ramane o politica de viitor, PAC trebuie sa fie capabila sa de adapteze noilor provocari", subliniaza Comisia.

Contextul agricol mondial s-a schimbat radical. Cererea a explodat si excedeaza adesea oferta, cum ar fi in cazul cerealelor, in timp ce stocurile sunt la cel mai scazut nivel. Rezultatul - dupa ce timp de decenii au scazut, preturile materiilor prime agricole cresc in ritm accelerat (cel al graului s-a dublat intr-un an), antrenand si cresterea celor ale produselor alimentare de baza.

La aceasta au contribuit mai multi factori: formidabila crestere demografica si economica a tarilor emergente, care transforma obiceiurile alimentare ale populatiilor lor, schimbarile climatice sau moda biocarburantilor.

Pentru PAC, aceste noi date, care favorizeaza activitatile agricole, echivaleaza cu o revolutie culturala. Dupa ce timp de zeci de ani s-a straduit sa-si limiteze productia pentru a evita excedentele, UE poate incepe sa largeasca latul. Fermierii europeni intrevad posibilitatea de a trai din ceea ce produc si de a inceta sa depinda de subventii care reprezinta in medie jumatate din veniturile lor.

Franta vrea sa traga foloase de pe urma acestei situatii, aparandu-si interesele. Europa are nevoie de "o politica agricola ambitioasa", care sa aiba "mijloace" adaptate, a reafirmat la inceputul lunii ministrul agriculturii, Michel Barnier. El deja are in vedere reforma de fond pe care ar urma sa o suporte PAC dupa 2013, in urma "bilantului de sanatate".

Reexaminarea PAC se va prelungi anul viitor cu o dezbatere dusa in paralel, dar la fel de aprinsa - cea asupra bugetului UE dupa 2013. Ea risca sa redeschida cutia Pandorei, principalul subiect de disputa fiind de asteptat sa fie importanta PAC (circa 40% din bugetul din prezent) sau alte puncte sensibile precum faimosul rabat britanic.

Saptamana trecuta, ministrul britanic al afacerilor externe, David Miliband, a pus primele jaloane, subliniind necesitatea "modernizarii" agriculturii europene.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri