Bancile Morgan Stanley si Lehman Brothers sunt printre participantii la licitatia pentru o detinere la constructorul japonez de case Daito Trust Construction, intr-o tranzactie care ar putea fi una dintre cele mai mari achizitii facute vreodata in Japonia, spun surse avizate, citate de Reuters.
Banca americana de investitii Goldman Sachs si fondul de investitii Aetos Capital LLC sunt de asemenea printre institutiile interesate de achizitionarea unei detineri la Daito, au mai aratat sursele avizate si au adaugat ca valoarea tranzactiei ar putea depasi 10 miliarde de dolari.

Fondatorul si presedintele companiei Daito, Katsumi Tada, a decis sa vanda pachetul de 30% din actiunile companiei.

"Incluzand si un bonus pentru tranzactie, aceasta ar putea fi o afacere in valoare de peste 10 miliarde de dolari", a aratat una dintre surse, citata de Reuters.

Daca in tranzactie va fi inclusa si divizia de management, atunci afacerea ar putea deveni cea mai mare vanzare a unei divizii de management facuta vreodata in Japonia.

Interesul international pentru compania Daito, care proiecteaza si construieste cladiri rezidentiale si de birouri, reflecta atractivitatea pietei imobiliare japoneze.

Pretul pamanturilor a inceput sa creasca anul trecut in Japonia, pentru prima data in ultimii 16 ani, in contextul cresterii economice. In conditiile in care ratele dobanzilor din Japonia sunt aproape de zero, costurile mici ale finantarii au accentuat atractivitatea activelor japoneze.

Tranzactionarea actiunilor companiei Daito a fost oprita de catre bursa de valori din capitala japoneza, Tokyo Stock Exchange. Inainte de oprirea tranzactionarii, actiunile Daito au castigat 15,7%, pana la cotatia de 6.490 de yeni, ceea ce inseamna ca Daito este evaluata la aproape 804 miliarde de yeni (7,1 miliarde de dolari).

Banca japoneza de investitii Nomura Holdings orchestreaza vanzarea companiei imobiliare.

Reprezentantii Daito arata intr-un comunicat ca inca nu au hotarat ca firma sa devina privata.

Dimensiunile tranzactiei cu Daito vor testa apetitul pietei financiare japoneze de imprumuturi, deoarece ofertantii va trebui sa caute ajutor in strangerea capitalului necesar pentru achizitie.

Criza creditelor de pe pietele internationale care a inceput in sectorul american al creditelor ipotecare cu grad mare de risc a facut ca bancherii japonezi sa fie mai atenti ce afaceri sustin, dar pentru tranzactiile pe care le considera atractive dispun de fonduri ample.

"Bancile si institutiile financiare au devenit mai prudente si au inceput sa isi micsoreze imprumuturile pe care le acorda investitorilor in sectorul imobiliar, iar acest aspect a avut un oarecare impact asupra imprumuturilor facute foarte speculativ", arata un raport al firmei de servicii imobiliare CB Richard Ellis, preluat de Reuters.

Cu toate acestea, majoritatea afacerilor nu au fost afectate, iar competitia pentru active de calitate se mentine accentuata, a mai aratat raportul citat.

Japonia a asistat la mai multe tranzactii foarte mari cu proprietati in acest an, inclusiv achizitia de catre Morgan Stanley a unor hoteluri de la compania aeriana japoneza All Nippon Airways Co, pentru 2,4 miliarde de dolari si oferta de 1,4 miliarde de dolari facuta de Goldman si Aetos pentru investitorul in proprietati Simplex Investment Advisors Inc.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri