Presedintele francez, Nicolas, Sarkozy, a declarat vineri, aflat in vizita in India, ca frauda colosara descoperita la banca Societe Generale nu a afectat "soliditatea si nici fiabilitatea sistemului financiar francez".
"Este o frauda interna, care nu afecteaza soliditatea si nici fiabilitatea sistemului financiar francez. Acest eveniment nu are nicio legatura cu criza creditelor din Statele Unite ale Americii", a declarat Sarkozy cu ocazia unei conferinte de presa comuna cu primul ministru indian, Manmohan Singh.

Un trader al Societe Generale, ce isi desfasura activitatea in Paris, se afla la originea fraudei interne evaluate la 4,9 miliarde euro, dezvaluita joi de catre banca franceza, a indicat banca intr-un comunicat.

Angajatului, care si-a recunoscut intre timp vina, i-au fost suspendate functiile si urmeaza a fi concediat, iar persoanele responsabile pentru supravegherea acestuia vor parasi de asemenea banca franceza, informeaza AFP, citat de NewsIn.

Traderul, identificat de anumite surse din cadrul bancii drept Jerome Kaviel, in varsta de 31 de ani, era angajt al diviziei de brokeraj al SocGen, si avea un salariu de sub 100.000 de euro pe an.

Conform spuselor avocatei acestuia, Elisabeth Meyer, Kerviel (foto) nu se ascunde de politie, fiind dispus sa coopereze.
Presa franceza a tratat cu duritate subiectul fraudei, cotidianul Les Echos afirmand ca pozitia bancii, a saptea din zona euro din punct de vedere al capitalizarii, a fost grav afectata, Societe Generale fiind acum o potentiala tinta de preluare.

BNP Paribas, banca rivala a SocGen, a estimat ca expunerea bancii a fost de aproximativ 33 miliarde euro, existand voci care afirmau ca acest trader este folost drept "tap ispasitor", de catre Societe Generale" pentru a ascunde probleme mult mai grave ale bancii, legate de criza creditelor ipotecare.

Banca centrala a Frantei a tinut sa sublinieze ca pozitia SocGen este "solida", insa socul acestei fraude aduce aminte de prabusirea, in 1995, a bancii britanice Barings, din cauza actiunilor unui singur trader, Nick Leeson.

Presedintele bancii centrale franceze l-a numit pe traderul SocGen "un geniu al fraudei", insa un inalt responsabil din cadrul bancii Societe Generale a precizat ca traderul "nu era unul dintre talentele noastre", cauzand anumita perplexitate pe piata, care nu mai stie daca trebuie sa caute "un geniu sau un incompetent".

"Pentru mine, ca si pentru altii, acest trader pare din ce in ce mai mult un tap ispasitor, in aceasta perioada de turbulente financiare", a declarat un manager de portofolii din cadrul companiei Montsegur Finance din Paris, Alain Crouzat, pentru cotidianul Le Parisien, citat de Reuters.

"Imi vine foarte greu sa cred ca ar fi putut, intr-o perioada de aproximativ un an, sa fi devenit un maestru al procedurilor, atat cele interne cat si cele externe", a adaugat Crouzat.

In schimburile matinale ale sedintei bursiere de vineri, titlurile SocGen s-au apreciat cu 1,17%, la 76,60 euro pe actiune, dupa o scadere de 4,4% inregistrata in sedinta bursiera precedenta, dupa anuntul pierderilor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri