Compania nationala kazaha de petrol si gaze naturale KazMunaiGas a afisat o crestere de 3,5% a profitului net obtinut in 2007, la 1,9 miliarde dolari, si o majorare de 30% a productiei datorita achizitiilor unor noi active de productie.
Profitul net al companiei s-a ridicat la 226,7 miliarde tenge (1,9 miliarde dolari) pentru intreg anul 2007, potrivit datelor preliminare citate de presedintele KazMunaiGas, Uzakbai Karabalin.

Acesta a adaugat ca veniturile KazMunaiGas au crescut cu 5,1%, la 1,3 mii de miliarde tenge (11 miliarde dolari), iar productia de petrol si gaze naturale condensate a sporit cu 29,5%, la 16,7 milioane tone.

"Aceasta crestere considerabila s-a datorat achizitiilor si consolidarii efectuate in 2007", a declarat Karabalin.

Divizia de explorare si productie a KazMunaiGas, KazMunaiGas E&P, a achizitionat o participatie de 50% din producatorii de dimensiuni mai mici Kazgermunai si CITIC Canada Energy Limited in cursul anului trecut.

Volumele de procesare ale petrolului la principalele trei rafinarii din Kazahstan au crescut cu 53% fata de anul precedent, la 5,7 milioane tone. "Achizitia de catre KazMunaiGas a unei participatii din rafinaria Shymkent a jucat un rol foarte important in obtinerea acestor rezultate", a declarat acesta, referindu-se la achizitia in 2007 a unei participatii de 50% din aceasta rafinarie, situata in sudul Kazahstanului.

KazMunaiGas E&P a afisat saptamana trecuta o crestere de 11,6% a productiei in 2007, la 10,6 milioane tone petrol. Aceasta crestere s-a datorat achizitiilor, pentru ca productia proprie a fost stagnat, la 9,5 milioane tone.

Compania mama a KazMunaiGas E&P are dreptul de a achizitiona orice active energetice kazahe inainte ca acestea sa fie scoase la vanzare, conform legislatiei Kazahstanului.

Dupa o disputa de mai multe luni cu actionarii occidentali ai proiectului de dezvoltare a campului Kasagan, KazMunaiGas si-a majorat participatia in acest proiect la 16,81%, fata de nivelul precedent de 8,33%, obtinand astfel un nivel egal cu cei mai mari investitori straini in acest proiect.

KazMunaiGas a anuntat in august 2007 ca a semnat un acord privind preluarea unei participatii de 75% din Grupul Rompetrol, pentru suma de 3,6 miliarde dolari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri