Performanta economica a tarilor din Europa ramane "foarte mult sub potentialul real",reiese dintr-un discurs al sefului departamentului european al Fondului Monetar International (FMI), Michael Deppler, ce va fi tinut luni, informeaza AFP, citat de NewsIn.
Aceasta performanta "dezamagitoare" este vizibila in particular in cadrul productivitatii sectorului de servicii, la nivelul angajatilor cu mai multa experienta ce sunt mereu insuficienti, si in ceea ce priveste problema imbatranirii populatiei", a precizat Michael Deppler.

Totodata, de la inceputul anului 2000, datorita reformelor, "forta de munca a fost sustinuta, rata somajului a scazut la niveluri mai putin inacceptabile, iar dezechilibrele bugetare au fost reduse", a precizat Deppler.

Acest discurs va fi sustinut luni, in cadrul unei conferinte pe probleme de reforme structurale in Europa, in cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri