Mediul de afaceri din Rusia se inrautateste, iar companiile au sentimentul ca pot fi oricand afectate de masuri guvernamentale nedrepte, bruste si inexplicabile, a declarat presedintele Vimpelcom, numarul doi pe piata rusa de telefonie mobila, transmite Mediafax.

"Directorii companiilor se simt mult mai nesiguri in legatura cu viitorul afacerilor lor", a declarat Alexander Izosimov, presedintele Vimpelcom, in cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.
El a adaugat ca indicatorii economici fundamentali ai Rusiei nu sunt descurajatori, dar ca pe pietele financiare exista o puternica stare de nesiguranta legata de evolutia economiei. Actiunile Vimpelcom au scazut mult in luna decembrie, in urma solicitarii venite din partea Guvernului de a plati taxe restante de 158 de milioane de dolari, corespunzatoare anului 2001.

Investitorii au inceput, astfel, sa se teama ca Guvernul va continua sa ia masuri potrivnice intereselor companiilor, asa cum a facut in cazul Iukos, care a fost, practic, renationalizata.

Ulterior, pretentiile Guvernului legate de Vimpelcom au fost reduse la 17,6 milioane de dolari, dar actiunile companiei au continuat sa se mentina vulnerabile la orice zvon privind decizia Guvernului de a afecta negativ activitatea firmei.

Criticii actualei administratii au declarat ca presedintele Vladimir Putin s-a multumit sa sustina, verbal, crearea unei economii de piata, permitandu-le, in continuare, oficialilor sai sa interpreteze legea conform intereselor proprii.

Izosimov a mai aratat ca isi doreste ca declaratiile Guvernului sa fie sustinute de fapte, pentru ca sentimentul de neincredere din prezent sa nu limiteze cresterea volumului investitiilor straine, atat de necesare pentru a moderniza Rusia si a-i reduce dependenta de exporturile de energie.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri