Bautura energizanta Red Bull, interzisa in Franta in urma cu 12, este comercializata din nou in magazinele franceze, dupa implementarea reglementarilor europene care prevedeau ca restrictia de vanzare sa inceteze, in lipsa absentei unor dovezi clare ca bautura este daunatoare.
Bautura a fost interzisa in Franta in urma cu 12 ani din cauza ingrijorarilor autoritatilor legate de consecintele pe care ingredientul taurina, substanta chimica interzisa in mai multe tari, ar putea sa-l aiba asupra sanatatii. Pe piata franceza se gasea, pana la ridicare interdictiei, o versiune modificata a bauturii, ce continea cofeina in loc de taurina.

Guvernul francez a fost fortat sa legalizeze aceasta bautura, pentru ca reglementarile UE prevad ca un produs facut sau vandut in tarile Uniunii, nu poate fi interzis decat daca riscul pe care il presupune acesta poate fi dovedi, potrivit informatiilor de pe site-ul Agentiei franceze pentru siguranta alimentelor, relateaza Reuters, citat de NewsIn.

Autoritatile sanitare au ramas insa sceptice cu privire la siguranta consumului de Red Bull, avand in vedere continutul ridicat de taurina si cafeina, substante despre care se presupune ca ar putea cauza "probleme neuropsihologice".

Potrivit agentiei pentru siguranta alimentelor, care a efectuat o serie de studii asupra acestui produs, "nu poate fi garantata consumarea bauturii in conditii de siguranta". "In plus, valoarea nutritionala a produsului nu a putut fi demonstrata".

Agentia a mai adaugat ca suspecteaza ca bautura, atunci cand este consumata in combinatie cu alcool, reduce capacitatea de a constientiza starea de ebrietate, fara sa elimine efectele acestei stari.

Ministrul francez al Sanatatii, Roselyne Bachelot, care in iunie declara ca are "mari retineri" in ceea ce priveste Red Bull, a cerut ca bautura sa fie monitorizata in continuare si ca publicul sa fie informat despre posibilele efecte nedorite ale acesteia.

Compania Red Bull, de origine austriaca, a fost de acord ca mesaje de avertizare - precum atentionarea asupra continutului ridicat de cofeina, recomandarea consumul moderat si semnalizarea faptului ca bautura nu ar trebui sa fie consumata de femei gravide si copii - sa apara pe ambalajul produsului.

In plus, o parte din dozele de Red Bull care au fost scoase spre vanzare marti, aveau inscriptionate, ca element de promovare, "formula cu taurina".
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri