Banca centrala a Cehiei a redus in mod neasteptat, joi, dobanda cheie cu 0,25 puncte procentuale, la 3,5%, dupa ce avertizase ca ar putea sa isi relaxeze politica monetara, ca reactie la aprecierea rapida a coroanei cehesti, informeaza Reuters, citat de NewsIn.

Analistii chestionati de Reuters estimasera o mentinere a dobanzii, insa traderii din piata mizau pe o reducere.

Moneda ceha s-a depreciat imediat in fata euro, la 24,124 euro, fata de nivelul de 23,98 euro inregistrat inainte de anuntul bancii, dar a recuperat ulterior, ajungand la 24,05 euro.

Decizia de joi a bancii centrale cehe ar putea semnala o potentiala relaxare a politicii monetare in statele din Europa Centrala si de Est, care se confrunta cu accentuarea inflatiei ca urmare a scumpirii marfurilor pe plan mondial si a cresterii economice.

Banca centrala nu a oferit detalii asupra decizei luate, dar a anuntat o conferinta de presa.

"Cred ca banca centrala vrea ca moneda ceheasca sa se deprecieze, iar aceasta fie ca va pierde teren singura, fie procedura va trebui repetata in toamna", a declarat Pavel Sobisek, economist sef al Unicredit in Praga.

Analistii se asteptau ca banca centrala decida o mentinere a dobanzii in acest moment, din cauza nesigurantei privitoare la ritmul in care inflatia se va tempera in urmatoarele 12-18 luni. In iunie, inflatia anuala a ajuns la 6,7%.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si