AIG vrea sa ramburseze imprumul Fed, dupa vanzarea unor active

American International Group (AIG) a anuntat, miercuri, intr-un comunicat, ca imprumutul de 85 miliarde dolari pe care i-l acorda Federal Reserve este sustinut de filialele profitabile si ii lasa timpul necesar sa vanda din active ca sa poata rambursa intreaga suma imprumutata.

Banca centrala americana - Federal Reserve - a anuntat marti seara ca va acorda companiei de asigurari AIG un credit de 85 miliarde dolari, actiunea fiind menita sa salveze cea mai mare companie de asigurari din lume de la faliment.

AIG solicitase Federal Reserve o finantare pe termen scurt de 40 miliarde dolari, in incercarea de a evita o scadere a ratingurilor, dupa ce a suferit pierderi de 18 miliarde dolari in ultimele trei trimestre.

Potrivit comunicatului transmis miercuri, AIG sustine ca "imprumutul, care este sustinut de filiale operationale profitabile, avand capitaluri importante cu valoare consistenta, va proteja toti titularii de polite AIG, va raspunde ingrijorarilor manifestate de agentiile de rating si va acorda pentru AIG timpul necesar de a proceda la vanzarea activelor intr-un mod organizat".

Reprezentantii celei mai mari companii de asigurari din lume sustin ca se asteapta ca incheierea acestor vanzari sa fie suficienta pentru rambursarea completa a imprumutului si pentru a da posibilitatea operatiunilor AIG sa joace in continuare un rol important pe pietele pe care sunt prezente.

"În schimbul oferirii acestui sprijin esential, contribuabilii americani vor dobandi o parte semnificativa din actiunile AIG", se mai arata in comunicatul AIG.

Consiliul de administratie al AIG a aprobat aceasta tranzactie fiind convins ca este cea mai buna alternativa pentru toate partile implicate, respectiv pentru titularii de polite, clienti, creditori, parteneri, angajati si actionari.

Potrivit informatiilor aparute in presa straina, oficialii Fed si cei ai Trezoreriei SUA au constientizat rolul detinut de AIG, ca urias furnizor de servicii de asigurari, ceea ce implica efectiv acoperirea pierderilor suferite de alte institutii, in cazul deprecierii valorilor mobiliare cumparare de acestea. Aceasta inseamna ca AIG este in criza financiara din cauza unor valori mobiliare considerate in trecut sigure.

În cazul in care AIG ar fi dat faliment si ar fi fost incapabila sa achite creantele de asigurari, investitorii institutionali din intreaga lume ar fi fost obligati imediat sa reevalueze valori mobiliare in valoare de miliarde de dolari, ceea ce ar fi dus la reducerea propriului capital si a creditelor.

În Romania, divizia de pensii private obligatorii (pilonul II) a grupului, AIG Fond de Pensii, este al patrulea jucator de pe piata, cu active totale nete de 28,32 miliarde lei si are 238.156 participanti, potrivit datelor CSSPP la 31 august.

Pe segmentul de asigurari de viata, AIG Life Asigurari Romania a afisat prime brute subscrise de 140 milioane lei (38 milioane euro) pentru primul semestru, cu 51% mai mult decat in intervalul similar din 2007, si o dublare a profitului brut pana la 24 milioane lei (7 milioane euro), pe fondul cresterii fortei de vanzari.

AIG Fond de Pensii SA, administratorul fondului de Pensii Administrat Privat AIG, are ca actionar principal AIG Life Asigurari Romania SA. AIG Life Asigurari Romania si Societatea de Asigurari AIG Romania au ca actionari semnificativi companii din cadrul grupului AIG.

În Romania, AIG a avut contacte indirecte cu clienti inca din 1979, cand a devenit reasiguratorul ADAS. Din 1994, organizatia a intrat pe piata din Romania sub numele de Societatea de Asigurari AIG Romania, ocupandu-se de riscuri comerciale si industriale.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri