Trichet: Criza actuala este cea mai mare provocare cu care s-a confruntat BCE vreodata

Criza financiara care a inceput acum un an este cea mai dificila experienta cu care s-a confruntat vreodata Banca Centrala Europeana (BCE) in zece ani de existenta, a declarat, marti, presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, citat de AFP.

De la infiintarea sa incoace, "BCE a trebuit sa duca o politica monetara in circumstante dificile in mai multe situatii: corectia mondiala a pietelor de capital dupa explozia "noii economii" si atacurile teroriste din septembrie 2001", a enumerat Trichet, intr-un discurs tinut la Frankfurt.

"Cresterea tensiunilor de pe piata financiara incepute in august 2007 este, cu siguranta, experienta cea mai dificila de pana acum", a atras atentia seful Bancii Centrale Europene, potrivit NewsIn.

Singura sau actionand concertat cu alte banci centrale, BCE a injectat lichiditate pe piete de la inceputul crizei creditelor din Statele Unite in august 2007. Criza a luat, intre timp, amploare mondiala, iar problemele s-au agravat in ultimele trei saptamani, dupa ce sectorul bancar american a inceput sa se prabuseasca, dupa falimentul celei de a patra banci de investitii din lume, Lehman Brothers.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri