Jan Peter Balkenende, primul-ministru al Olandei, s-a pronuntat, ieri, intr-un interviu acordat cotidianului britanic "The Guardian", in favoarea reformarii bugetului Uniunii Europene, in special impotriva continuarii practicii de a se acorda subventii importante fermierilor sau regiunilor din state bogate, membre ale Uniunii.

Cetatenii UE, sublinia Balkenende, au informatii despre sumele importante ce pleaca de la Bruxelles in interiorul si in afara Uniunii, acesta fiind unul dintre motivele pentru care, in opinia sa, atitudinea lor a devenit treptat, in ultimii ani, tot mai reticenta fata de comunitate. In context, premierul olandez a reamintit faptul ca cetatenii tarii sale, la fel ca cei francezi, au respins Constitutia UE, ei considerand, printre alte motive invocate, ca isi aduc o contributie prea mare la bugetul Uniunii.

"In aceasta perioada, a subliniat Balkenende, marcata de un ritm de crestere economica lent, ar fi iresponsabil sa se procedeze la cresterea bugetului, solutia cea mai buna fiind reformarea lui". "Dorim noi, oare, o Uniune Europeana focalizata pe consolidarea unor interese mascate, ori una care sa continue reforma si sa manifeste solidaritate cu statele membre mai putin prospere ori din alte zone ale lumii?", intreaba Balkenende in interviul sau. Agricultura europeana, adauga el, are mare importanta si trebuie sa sprijinim fermierii si familiile lor, dar actualul sistem nu mai poate fi mentinut pana la finele secolului 21. Balkenende crede ca nu este corect ca din fondurile limitate ale UE sa fie acordate subventii statelor membre bogate.

Fondurile respective, considera el, ar putea fi utilizate mult mai bine in zonele mai sarace din tarile membre mai putin prospere. Pentru aceasta, premierul olandez sugereaza elaborarea unui nou sistem care sa stimuleze cercetarea, inovatiile, o noua politica internationala privind mediul inconjurator si lupta impotriva crimei transnationale. Pozitia lui Balkenende, remarca "The Guardian", reprezinta o voce puternica in sprijinul actualei presedintii britanice a Uniunii Europene si a lui Tony Blair personal.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri