Moneda euro s-a intarit ieri fata de dolar, depasind pragul de 1,21 $/euro, dupa declaratia de miercuri a presedintelui Federal Reserve (Fed), Alan Greenspan, care urcase initial dolarul la o valoare de 1,20 $/euro. Faptul ca presedintele Fed nu a oferit indicii clare in privinta nivelului pana la care va fi crescuta rata dobanzii de referinta i-a pus pe ganduri pe investitorii de pe piata valutara, iar multi dintre acestia au ales sa vanda dolari, intr-un moment in care pretul era inca bun.

Presedintele de 79 de ani al bancii centrale americane a declarat miercuri, in fata Comisiei pentru Servicii Financiare din Camera Reprezentantilor, ca economia americana se afla pe un trend crescator, dar a avertizat asupra existentei unor incertitudini semnificative, cum sunt preturile ridicate la energie si fervoarea speculativa care a cuprins o parte a pietei imobiliare din Statele Unite.

Analistii sunt de parere ca declaratia lui Greenspan va sprijini moneda americana pe termen lung, insa pe moment ea nu a provocat optimismul pe care multi l-ar fi asteptat. Inaintea acestui eveniment, piata valutara era deja pregatita pentru afirmatii foarte optimiste din partea presedintelui Fed, spune Michael Klawitter, de la WestLB, din Dusseldorf. In cele din urma, declaratia nu a fost atat de entuziasta precum o asteptau investitorii, asa ca acestia au mers pe principiul cumpara zvonul, vinde realitatea. Daca lasam insa la o parte asteptarile initiale, declaratia a fost una in favoarea dolarului.

La ora 8:00 GMT, dolarul se tranzactiona la 1,2160 $/ euro, cu 0,15 procente mai jos decat la inceputul zilei. Moneda americana scazuse si in raport cu yenul japonez, pana la 112,35 yeni/$, cu 0,5% mai putin decat la inceputul zilei si 1,2842 franci elvetieni/$, cu 0,1% mai jos decat la inceputul zilei de ieri.


Economia americana ramane puternica, asa ca este probabil ca dolarul sa ramana si el sus


Consolidarea pare a fi cuvantul de ordine pentru dolar, pe masura ce declaratia lui Greenspan este digerata, iar investitorii isi ajusteaza pozitiile corespunzator, afirma Wong Keng Siong, economist la Bank of Tokyo - Mitsubishi din Singapore.

O parte a analistilor au gasit si o alta explicatie pentru scaderea dolarului in prima parte a zilei de ieri, pe piata asiatica. Ei pun acest lucru pe seama scaderii volumului tranzactiilor pe piata din Tokyo, evolutie caracteristica perioadei de vara. Cursul valutar pare a avea o volatilitate foarte mare pentru ca sunt mai putini participanti pe piata, spune un trader de la o firma de brokeraj americana.

In ciuda scaderii cu mai bine de un cent a dolarului in raport cu euro, majoritatea participantilor la piata vad o mentinere a trendului general de cumparare a monedei americane.

Greenspan a sugerat ca economia americana ramane puternica, asa ca este probabil ca dolarul sa ramana si el sus, spune Hideaki Furumaya, manager valutar la Trust & Custody Services Bank. Comentariile facute de presedintele Fed nu pot schimba trendul pietei in mod semnificativ, adauga el.





Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri