Afluxul de textile chinezesti pe piata Uniunii Europene ar putea insemna pentru Romania somaj masiv si o diminuare a productiei cu pina la 30%. In fata cantitatilor uriase la preturi de dumping nu putem rezista decit prin calitate.


Incepind cu ianuarie anul acesta, exporturile de textile din China au fost eliberate din strinsoarea cotelor si a taxelor vamale. Statele UE s-au trezit la granite cu un munte de produse chinezesti ieftine. Bilantul dupa primul trimestru al anului in curs indica, la unele categorii de textile, majorari ale importurilor din China de peste 500%, fata de perioada similara a anului trecut. Tara noastra a fost, anul trecut, principalul furnizor de textile pe piata statelor comunitare. Problema in aceasta etapa nu se afla pe piata romaneasca. Este vorba de concurenta creata pe piata UE unde Romania exporta peste 70% din produsele sale, explica Vasile Mirciu, director general in cadrul Ministerului Economiei si Comertului.

Dezastru vazut in cifre

Invazia chinezeasca se traduce prin 12.000 de persoane disponibilizate, pierderi importante ale productiei si o crestere a exporturilor catre UE cu doar 5,3% fata de 23,8%, cit a fost majorarea in aceeasi perioada a anului trecut raportat la 2003. Din estimarile noastre, pierderile din productie vor fi anul acesta de aproximativ 30%. De asemenea, daca ramine situatia actuala, vom inregistra peste 100.000 de someri, ne-a declarat Maria Grapini, presedintele FEPAIUS. Potrivit Institutului National de Statistica, in primele cinci luni ale anului in curs, productia de textile a scazut cu 5,8% fata de perioada similara a anului trecut, productia de articole de imbracaminte a scazut cu 18,1%, in timp ce productia de pielarie si incaltaminte s-a diminuat cu 10,5%. De asemenea, am importat cu 6,5% mai mult.

Calitate contra pret

Cu salarii cuprinse intre 30 si maximum 100 de dolari pe luna, producatorii chinezi pot iesi pe piata cu tarife cu mult sub cele ale producatorilor autohtoni, acesta fiind si principalul atu pe care il au in fata concurentei. Exista o presiune pe pret pe care noi nu o putem contracara cu nimic. Aceasta in conditiile in care am avut la intern cresteri ale preturilor la utilitati si ne-am confruntat cu deprecierea euro, ne-a declarat Maria Grapini, presedintele FEPAIUS. Producatorii vor ramine, insa numai cei care au tehnologie. Putem rezista, dar nu pe volume, ci pe cantitati mici si de o calitate foarte buna, este de parere presedintele FEPAIUS.

De la papuci Shanlian la afaceri de zeci de milioane de euro

Situat la iesirea din Bucuresti, in Colentina, angroul Europa a devenit inima comerciantilor chinezi. Multe dintre produsele ieftine si slabe calitativ pe care le vind sint intilnite sub sloganul totul la 39.000 lei (3,9 lei noi).

Dar nu toate afacerile pe care cetatenii chinezi le deruleaza in Romania se rezuma la buticuri. In clasamentul de tari de rezidenta a investitorilor in societati comerciale cu participare straina la capitalul social, potrivit soldului existent la 31 mai 2005, China se afla pe locul 17 cu o valoare a capitalului social subscris de 146 de milioane de euro, arata datele furnizate de Oficiul National al Registrului Comertului.
Marele Zid Chinezesc S.R.L., de exemplu, este compania cu cea mai mare valoare a capitalului subscris pina la 31 mai anul acesta: 11,6 milioane de dolari. Cele mai multe companii activeaza in domeniul comertului cu ridicata (83%). Comertul cu amanuntul (11%) si industria (4%) reprezinta alte domenii de interes pe care chinezii il manifesta in Romania. Ei au mai investit intr-o fabrica de tigari la Buzau si in fabrici de prelucrarea lemnului.

In ceea ce priveste schimburile comerciale, China atrage 3,3% din totalul schimburilor derulate de Romania cu celelalte tari, potrivit datelor furnizate de Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS). (Florin Cepraga)

"Chinezaria" ne cucereste

Atit in Romania cit si in toata lumea, chinezii sint experti in contrafaceri. Actioneaza grupati si investesc in falsuri sume importante. In tara noastra, aproape 90% dintre produsele imitate sint chinezisme.

Cu o rata a contrafacerilor estimata la aproximativ 40 de procente, Romania se va confrunta in urmatorii ani cu o ofensiva crescuta a falsurilor chinezesti, estimeaza reprezentantii Asociatiei Anti-Contrafacere REACT. In ciuda tuturor eforturilor care se depun, rata contrafacerilor va creste in toata lumea. In 3-5 ani nu vom putea face fata pentru a stopa cresterea, fara ca ea sa fie o problema specifica noua. Aceasta pentru ca in China se baga foarte multi bani in contrafaceri, ne-a declarat Gabriel Turcu, presedintele React. El spune ca, de cele mai multe ori, chinezii lucreaza in familii, astfel incit preturile la care se livreaza marfa de la exportatori catre importatori sint extrem de mici. Am gasit in vama hands-free la pretul de 0,5 euro, a exemplificat Turcu.

50% dintre pantofii sport sint contrafacuti de chinezi

Printre industriile care se confrunta cel mai flagrant cu falsurile chinezesti se numara cea a incaltamintei sport, a jucariilor sau a accesoriilor pentru telefonia mobila. Astfel, se estimeaza ca aproximativ 60% dintre pantofii sport si accesoriile pentru mobile, precum si in jur de 50% dintre jucariile pe care le gasim in magazinele romanesti sint contrafacute. Aproximativ 90% dintre aceste falsuri sint realizate in China si patrund in tara noastra prin porturile maritime. Calea preferata a acestor contrafaceri este apa, pentru ca este cel mai ieftin. Toate activitatile vamale au fost concentrate la Constanta, ne-a mai spus Turcu.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri