Oficialii Rezervei Federale a Statelor Unite (Fed), intruniti in cadrul unei reuniuni de doua zile ce a debutat marti, ar putea decide o noua majorare a dobanzii de referinta, transmite Associated Press. Economistii sunt de parere ca majorarea de un sfert de punct procentual, anticipata pe scara larga, va fi prima dintr-o intreaga serie programata pentru acest an. Astfel, in cadrul primei reuniuni din acest an, Fed ar putea majora dobanda de referinta pana la 2,50 de procente. Cresterea nu va avea, insa, un impact major asupra consumatorilor, sustin economistii, cu exceptia majorarii dobanzilor pentru imprumuturile pe termen scurt si a costurilor la cardurile de credit.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri