Reprezentantii companiei germane Siemens, implicata intr-un amplu scandal de coruptie, au indicat miercuri ca vor pune deoparte circa 1 miliard de euro, ca sa faca fata unor eventuale sanctiuni in Statele Unite si Germania, relateaza AFP.

Oficialii Siemens au estimat ca aceasta suma "se bazeaza pe evaluari facute in cadrul discutiilor cu autoritatile" germane si americane si cu care ar trebui sa ajunga la o reglementare amiabila.

Grupul german, care a cheltuit miliarde de euro pentru a-si asigura contracte in strainatate, a intrat in mod deosebit in colimatorul autoritatii bursiere americane, Securities and Exchange Commission (SEC).

Actiunile Siemens se tranzactioneaza pe piata de capital din Statele Unite.

Sumele ilegale acordate de Siemens, care produce trenuri si turbine electrice, sunt estimate pana in prezent la 1,3 miliarde euro.

Descoperirea scandalului cu doi ani in urma a bulversat complet compania, care si-a reinnoit aproape in totalitate conducerea.

Siemens a decis sa se intoarca impotriva a 11 fosti sefi si sa le ceara daune, in cadrul unui demers inedit in Germania.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si