Daca pretul mediu al petrolului va fi de 50 de dolari pe baril, atunci cresterea economica se va reduce cu 0,8%, a precizat Birol. Pretul petrolului s-a mentinut in ultimul timp la niveluri record, ca urmare a mai multor factori, printre care si temerile privind programul nuclear al Iranului, unul dintre marii producatori de petrol, problemele intampinate de rafinariile din Statele unite, precum si cresterea cererii din China si India. Potrivit lui Birol, datele oferite de Banca Mondiala si de catre Fondul Monetar International arata ca pretul mediu al petrolului a fost, in 2004, de 43,5 dolari, ceea ce a avut ca efect reducerea avansului economic aferent anului trecut cu 0,5%. Pana la sfarsitul acestui an, ar putea fi date in folosinta o serie de noi unitati de productie a petrolului, insa, pe termen scurt, aceasta masura nu va duce la scaderea cererii, a aratat oficialul Agentiei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri