Spania va intra in prima recesiune din ultimii 16 ani in 2009, in conditiile in care somajul se accentueaza, inainte ca economia dependenta de creditare sa inregistreze o crestere moderata anul viitor, potrivit unor estimari guvernamentale, relateaza Reuters.
Guvernul premierului Jose Luis Rodriguez Zapatero a spus ca produsul intern brut (PIB) spaniol se va comprima cu 1,6% in 2009, prima recesiune anuala din 1993, iar apoi va reveni la o crestere cu 1,2% in 2010 si, respectiv, 2,6% in 2011.

"Criza economica a schimbat drastic perspectivele noastre", a declarat, la o conferinta de presa, ministrul spaniol al economiei, Pedro Solbes.

Guvernul a revizuit in scadere estimarile pentru 2009, fata de nivelul anticipat anterior, de crestere cu 1%, si a revizuit in scadere si cifrele pentru PIB-ul din 2008, la 1,2%, fata de 1,6%.

Economia spaniola, grav afectata de criza financiara mondiala si de criza imobiliara, a intrat in recesiune in ultimul trimestru, potrivit datelor ministerului economiei, scria in 23 decembrie cotidianul El Mundo.

In 12 ianuarie, agentia de evaluare financiara Standard & Poor's (S&P) a avertizat ca ar putea cobori ratingul suveran al Spaniei, in contextul in care actuala criza financiara mondiala a pus capat unei perioade de 14 ani de crestere sustinuta si a inrautatit situatia finantelor publice.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri