Produsul intern brut (PIB) al Marii Britanii ar putea avea o scadere anuala de 4% la jumatatea lui 2009, iar in cele mai pesimiste scenarii, s-ar putea diminua chiar si cu 6%, au estimat bancherii centrali britanici, in cadrul raportului trimestrial asupra inflatiei, potrivit Les Echos.
Marea Britanie si-ar putea relua cresterea economica abia la inceputul lui 2010, pentru a atinge cresteri anuale de pana la 6% in decursul lui 2011, estimeaza banca centrala, Bank of England (BoE), care este gata sa "mearga mai departe" in deciziile sale de politica monetara. Previziunile macroeconomice sunt din ce in ce mai pesimiste in zona euro.

Christine Lagarde, ministrul francez al finantelor, estima ca e posibil ca PIB-ul Frantei sa fi scazut cu 1,2% in ultimul trimestru din 2008, confirmand agravarea previziunilor cu privire la economie, mai scrie, in editia online, publicatia financiara franceza Les Echos.

Bank of England atrage atentia ca "estimarile sale sunt amenintate de riscuri semnificative", chiar in conditiile in care aceste previziuni sunt mult mai pesimiste decat cele prezentate in raportul anterior din noiembrie.

In cazul concretizarii celui mai pesimist scenariu, temperarea activitatii economice ar putea ajunge chiar si la 6%, transmite NewsIn.

Fondul Monetar International (FMI), care a revizuit in scadere drastica estimarile de crestere a PIB-ului mondial in acest an, de la 2,2% la 0,5%, considera ca Marea Britanie este tara unde criza va fi cea mai brutala in acest an, in conditiile in care economia britanica ar putea scadea cu 2,8%, dupa o crestere cu 0,7% in 2008.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri