Bancile austriece ar putea face fata celor mai sumbre scenarii privind deteriorarea economiilor din Europa emergenta, daca vor folosi rezervele existente de capital si vor face apel la fondurile guvernamentale de sprijin, a anuntat banca centrala a Austriei, scrie Reuters.
Oficialii bancii au citat intr-un raport estimarile analistilor privind pierderile bancilor austriece, care s-ar putea ridica la 31 miliarde euro, informeaza NewsIn.

”Chiar si astfel de scenarii pot fi controlate”, a spus un oficial al bancii centrale, care a adaugat ca pierderile pot fi acoperite din profiturile viitoare si sumele luate din fondul de sprijin de 15 miliarde euro, creat de guvernul austriac.

Banca centrala a aratat ca primele cinci banci ale tarii au marit finantarea pentru subsidiarele din Europa emergenta in 2008 si vor sa mentina un nivel stabil in 2009, pentru continuarea fluxului creditarii, informeaza NewsIn.

Per total, bancile austriece au imprumutat 270 miliarde dolari clientilor din Europa emergenta, alimentand boom-ul regiunii finantat de creditare, in contextul in care exporturile marilor companii au crescut, in timp ce consumatorii au apelat la credite pentru achizitionarea de masini, case, aparate audio-video si frigidere.

Ratele de crestere mari au fost pe placul investitorilor in timpul exploziei creditarii. Dupa propagarea crizei economice, expunerea este acum riscanta, nu numai pentru banci, dar si pentru Austria si Uniunea Europeana (UE).

Un raport al agentiei de evaluare Moody's relevat saptamana trecuta a dus la vanzarea activelor din statele emergente europene: valute, obligatiuni guvernamentale si actiuni ale companiilor expuse.

Banca centrala s-a alaturat altor autoritati din Austria in efortul de a tempera discutiile cu privire la agravarea situatiei, prin sublinierea diferentelor dintre statele din regiune.
Aceasta a anuntat ca nu este justificata generalizarea prin raportarea la state cu economii afectate de criza, precum Ucraina, Romania si statele Baltice, din moment ce economiile mai mari, cum ar fie cele ale Poloniei si Cehiei, nu dau semne ca ar avea aceleasi slabiciuni.

Expunerea bancilor austriece a fost impartita intre tarile din Europa emergenta, 72% din aceasta expunere fiind in state membre ale Uniunii Europene, spre deosebire de bancile suedeze, concentrate in zona Baltica, si de cele grecesti, concentrate in Balcani, a anuntat banca centrala.

Scenariile de pierderi la care banca face referire au fost realizate de analistii Goldman Sachs, ce prevad in cel mai rau caz o pierdere de 5-26 miliarde euro, de Danske Bank, ce prevede pierderi de 10-31 miliarde euro, si de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), ce estimeaza pierderi de 15-20 miliarde.

Banca centrala a precizat ca a efectuat propriile teste la nivel intern, pentru a estima cele mai mari pierderi posibile in sectorul bancar austriac, insa a refuzat sa le compare cu previziunile facute de analistii citati.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri