Moneda americana a pierdut in fata euro, de luni pana vineri, 2,3 procente. Dolarul a pierdut, de asemenea, si in fata yen-ului, insa doar 0,7%. De altfel, moneda americana da semne de slabiciune de doua luni incoace, pe fondul speculatiilor privind intentia bancii centrale a Statelor Unite de a nu mai mari rata dobanzii de referinta.
Distrugerile provocate de uraganul Katrina, cresterea pretului petrolului, precum si semnalele privind o incetare a ritmului de crestere a economiei americane, ii determina pe traderi sa parieze ca Federal Reserve (FED) va mai creste rata dobanzii de referinta o singura data doar, in acest an. De la inceputul lui 2005, dolarul a castigat 8,6 procente in fata monedei unice europene, in mare parte, tocmai datorita cresterii ratei dobanzii de referinta de catre FED. "Pe toate pietele valutare se vorbeste, in prezent, despre efectele uraganului Katrina si se pune, totodata, intrebarea daca, intr-adevar, banca centrala americana va face o pauza", declara Lee Ferridge, trader la firma privata Rabobank Groep din Londra.

Dolarul a fost in scadere, ieri, la New York, in lupta cu euro, ajungand la la 1,2571 dolari, de la 1,2501 dolari. Scaderea monedei americane ar putea fi in beneficiul Departamentului Muncii, care a anuntat o crestere a numarului locurilor de munca cu 190.000 in august, a afirmat Tohru Sasaki, analist la JPMorgan Chase din Tokyo, adaugand ca, in piata exista sentimentul unei inrautatiri a situatiei economice in Statele Unite, fapt reflectat chiar de datele recente. Este foarte probabil ca, pana la 20 septembrie 2005, analistii FED-ului sa mai ridice o data rata dobanzii de referinta, la 3,75 procente, dupa care sa se opreasca. "Probabil, FED nu va mai creste rata dobanzii de referinta pana nu se va lamuri in privinta situatiei economiei", declara Greg Gibbs, analist la RBC Capital Markets din Sydney. "Sunt analisti ingrijorati ca ritmul de crestere a economiei americane a inceput sa scada inainte de uraganul Katrina. Daca asa stau lucrurile, este foarte rau pentru moneda americana", a precizat analistul.

UBS AG a prognozat, ieri, continuarea deprecierii dolarului in fata euro. Firma se asteapta ca moneda americana sa ajunga, intr-o singura luna, la 1,27 dolari/euro si la 1,29 dolari/euro intr-o perioada de trei luni. UBS estimeaza, de asemenea, declinul dolarului si in fata monedei japoneze, de la 110 yen/dolar, la 108 yen/ dolar.

Un studiu al asociatiei nationale a managementului achizitiilor din Chicago, publicat ieri, arata ca productia in regiune a scazut in luna august. Potrivit unei analize a Standard & Poor's, uraganul Katrina a incetinit economia americana cu 0,5 procente, in trimestrul al treilea.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri