Economia Cehiei s-ar putea comprima cu 1-2% in acest an, mai rapid decat indicau previziunile anterioare, ce mizau pe o scadere a produsului intern brut (PIB) cu 0,3%, a declarat guvernatorul bancii centrale, Zdenek Tuma.
Cresterea va atinge cel mai mic nivel in urmatoarele doua trimestre, iar economia Cehiei ar putea reveni pe crestere in 2010, insa este in continuare prea devreme pentru a face o previziune corecta pentru anul viitor, a mai spus Tuma.

Guvernatorul bancii centrale a mai spus ca avand in vedere recesiunea, deficitul bugetar ar putea depasi plafonul de 3% impus de Uniunea Europeana (UE), insa a precizat ca acest fapt nu il ingrijoreaza, anunta NewsIn.

Declaratiile oficialului vin in contextul in care ministerul ceh al finantelor a anuntat miercuri ca tara nu are nevoie de sprijin financiar international, dupa ce statul vecin, Polonia, a cerut acces la linia flexibila de creditare a Fondului Monetar International (FMI).

Fondul estimeaza ca economia ceha va scadea cu 1,3% in 2009. Estimarile anterioare mizau pe o crestere economica de 1,5%.

De asemenea, FMI a estimat ca mai exista inca loc pentru viitoare coborari ale dobanzii cheie, in contextul unei viitoare temperari a inflatiei.

Banca centrala a Cehiei a coborat dobanda cheie cu 0,5 puncte procentuale, in 5 februarie, la 1,75%.

Cehia nu a fost afectata foarte grav de criza economica actuala, chiar daca moneda sa, coroana, a avut de suferit in ultimele saptamani, dupa ce a cunoscut o apreciere importanta in cursul verii.

O comprimare economica de 2% in 2009 ar putea adanci deficitul bugetar pana la 120 miliarde coroane cehesti (4,55 miliarde euro).

Elaborat inainte de criza si aprobat in decembrie, bugetul pentru 2009 prevede un deficit de 38,1 miliarde coroane (1,44 miliarde euro). Planul se bazeaza pe un scenariu de crestere economica de 4,8%.

In 2008, Cehia a inregistrat o crestere economica de 3,1%. In al patrulea trimestru, PIB-ul a scazut cu 0,9% fata de trimestrul precedent, prima scadere trimestriala din 1998.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri