Onorariile obtinute de consultantii din fuziuni si achizitii vor ajunge in acest trimestru la cel mai scazut nivel din ultimul deceniu, pe fondul reducerii numarului de deal-uri, ca urmare a recesiunii, potrivit analistilor bancii de investitii din New York Freeman&Co.
Pe plan mondial, bancile de investitii au inregistrat venituri de 2 miliarde de dolari din onorarii, pentru tranzactiile incheiate de la inceputul lunii aprilie, ceea ce se traduce printr-un declin de 78% fata de cele 9 miliarde de dolari generate de comisioane in al doilea trimestru al anului trecut, anunta Freeman, potrivit Bloomberg.

Boutique-uri specializate in fuziuni si achizitii sunt cele mai afectate, in urma declinului pietei de M&A in valoare de 655 miliarde de dolari la nivel global, in scadere cu 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

O analiza a Thomson Reuters ilustreaza ca pana acum bancile mici de investitii (asa numitele boutique-uri) au intermediat doar 4,3% din tranzactiile incheiate in Europa in acest an, in comparatie cu o proportie de 23,4% inregistrata anul trecut si de 15,5% in 2007.

Astfel, casa de investitii Greenhill & Co a coborat pe pozitia 37 in topul celor mai mari consultanti de M&A din Europa, dupa ce in 2007 ocupase locul 19 ierarhia de pe plan european.

In Marea Britanie, declinul sectorului de M&A este si mai sever, cu o pondere de doar 2,8% din totalul tranzactiilor detinuta de boutique-uri, in comparatie cu o felie de 13,9% raportata in 2008 si de 28,5% in 2007.

In analiza Thompson Reuters, Lazard, Rothschild si Blackstone – cele mai mari banci de investitii independente – nu au fost incluse in sectorul asa numitelor boutique-uri.

Un boutique de consultanta independent ofera, printre altele, servicii de consultanta de management, pentru fuziuni si achizitii, de structurare a serviciilor de investitii sau reorganizare.

Cea mai cunoscuta casa de investitii independenta de pe piata locala este Capital Partners. Printre cele mai recente tranzactii in care Capital Partners a fost implicata se numara vanzarea Romenergo catre Nauru Holdings.

In prezent, Capital Partners are sapte mandate active, in diverse faze de executie, dintre care unul de cumparare, conform datelor furnizate de Doru Lionachescu, partener principal al bancii de investitii. Anul trecut, Capital Partners a intermediat tranzactii de 262 milioane de euro.

Pe fondul turbulentei de pe pietele financiare internationale manifestata in partea a doua a anului trecut, Capital Partners si-a adaptat serviciile oferite la solicitarile pietei: restructurari.

“In acest moment, pe partea de corporate finance, piata are nevoie dramatica de asistenta si consiliere la restructurarea financiara, si aceasta este o linie mai noua de produse pe care am inceput sa o oferim selectiv anumitor clienti, de la inceputul anului” explica Lionachescu.

Altria Capital, detinuta de Marian Tescaru, este o alta companie de consultanta pe M&A independenta de pe piata romaneasca, intermediand chiar cea mai complexa tranzactie anuntata in regiune in primul trimestru, conform unui studiu Dealogic: achizitia de catre fondul de private equity Ged a furnizorului de echipamente medicale Diamedix, tranzactie evaluata la 15 milioane de dolari.

Valoarea totala a fuziunilor si achizitiilor de pe plan mondial s-a ridicat in luna aprilie la 113,4 miliarde de dolari, cel mai scazut nivel din septembrie 2004, releva datele Thomson Reuters. In primele patru luni din 2009, piata de M&A a suferit un declin de 35% in comparatie cu perioada similara din 2008, pana la 599,6 miliarde de dolari.

Valoarea deal-urilor de pe plan local a suferit un declin de 93%, in primele cinci luni ale anului, fata de perioada similara a anului trecut, de la 2,659 miliarde euro la 199 milioane euro, potrivit datelor prezentate, in cadrul conferintei M&A Outlook 2009, de Ioana Filipescu, managing director Raiffeisen Investment Romania.

Numarul tranzactiilor incheiate in perioada ianuarie - mai 2009 s-a erodat cu 14%, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Astfel, in primele cinci luni din 2008 au fost incheiate 71 de tranzactii, iar in perioada similara a acestui an au fost anuntate doar 61 de tranzactii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri