Mai multe companii au semnat un acord pentru lansarea unui proiect de 400 miliarde euro ce vizeaza construirea unor centrale solare in Africa de Nord si Orientul Mijlociu, care vor avea rolul de a alimenta Europa cu "energie curata", potrivit AFP.

Proiectul numit Desertec ar putea acoperi 15% din nevoile energetice ale Europei si o parte importanta din necesarul tarilor producatoare.
"Astazi (luni, n.r.), am facut un pas inainte spre realizarea acestui proiect", a declarat Nikolaus von Bomhard, patronul reasiguratorului german Munich Re, la sediul caruia a fost semnat protocolul, potrivit NewsIn.

Acordul prevede crearea pana la sfarsitul lunii octombrie a unui birou de studii, care va trebui apoi, in termen de trei ani, sa elaboreze planuri de investitii concrete pentru dezvoltarea retelei de centrale solare termice.

Printre cele 12 grupuri implicate se afla companiile germane Deutsche Bank, E.ON si RWE, Siemens, compania spaniola Abengoa Solar si cea algeriana Cevital.

Pana in 2020, Uniunea Europeana s-a angajat ca 20% din energia folosita sa fie produsa din surse regenerabile.


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
Miscare surpriza: Gigantul IKEA incepe sa vanda panouri solare