Spania, aflata in recesiune de la finalul lui 2008, va iesi din criza mai tarziu decat vecinii sai europeni, Franta si Germania, ca urmare a prabusirii sectorului imobiliar, a declarat comisarul european pentru economie, Joaquin Almunia.
"Cauzele deteriorarii economice a Spaniei, in special situatia sectorului de locuinte, fac recuperarea mai lenta. Nu este la fel de usor, ca in alte cazuri, sa treci de azi pe maine de la o recesiune profunda la o crestere a economiei", a spus Almunia, la postul de radio Cadena Ser.

Comisarul european a estimat ca redresarea Spaniei ar putea avea loc in 2010, potrivit NewsIn.

Economia spaniola s-a contractat in trimestrul al doilea cu 1,1% fata de trimestrul precedent, al patrulea trimestru consecutiv de scadere, fiind grav afectata de criza financiara mondiala, dar mai cu seama de spargerea bulei speculative imobiliare. In schimb, Germania si Franta au anuntat recent cresteri usoare in trimestrul al doilea fata de perioada anterioara.

Spania a inregistrat cresteri economice puternice in ultimii 10 ani, pana in 2007. Activitatea este sustinuta, in special, de frenezia imobiliara. Din 2008, insa, piata a cazut in mod abrupt, afectand sectorul constructiilor, ceea ce a atras caderi in restul activitatii economice si a antrenat cresterea somajului pana la un nivel record de 17,9%.

"Nu avem nicio indoiala ca vom iesi din criza", a mai spus Almunia. Guvernul spaniol estimeaza, de altfel, ca punctul cel mai de jos al crizei a fost depasit.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri