Presedintele american Barack Obama a facut apel, intr-un discurs la Bursa din New York, la guvernele marilor state dezvoltate si emergente din G20 sa reformeze in mod energic regulile sistemului financiar mondial si a avertizat ca nu va permite reintoarcerea la excesele de dinaintea crizei.
Presedintele SUA considera "esential sa fie reformat ceea ce nu merge bine in sistemul financiar mondial, un sistem care leaga intre ele economiile si care transmite atat beneficiile, cat si riscurile", informeaza NewsIn.

"In timp ce Statele Unite reformeaza in mod energic sistemul lor de reglementare, vor avea grija sa se asigure ca restul lumii face acelasi lucru", a spus Obama.

Obama a prevenit Wall Street-ul ca nu va permite o intoarcere la "excesele necontrolate" care au contribuit la declansarea crizei financiare. "Din nefericire, unii, in sistemul financiar, se inseala in analiza momentului actual", a afirmat seful statului american.

"In loc sa traga concluziile din (falimentul) Lehman si din criza din care nu si-au revenit inca, aleg sa le ignore", a subliniat Obama, la un an de la falimentul bancii americane de investitii, considerat momentul de varf al crizei.

"De aceea vreau ca ei sa ma auda: nu vom reveni la epoca actiunilor nechibzuite si a exceselor necontrolate care stau la baza acestei crize", a avertizat el.

Presedintele SUA a solicitat, de altfel, institutiilor de pe Wall Street sa ia masuri in legatura cu primele exorbitante platite managerilor fara sa mai astepte ca Legislativul american sa reglementeze problema.

"Nu trebuie sa mai asteptati ca sa supuneti problema primelor top-managerilor la vot in fata actionarilor. Nu trebuie sa mai asteptati adoptarea unei legi pentru a reforma sistemul vostru de remunerare si a face astfel incat sa fie recompensate performantele pe termen lung si nu cele pe termen scurt", a spus Obama.

Apelul presedintelui SUA vine la zece zile inainte de summit-ul G20 de la Pittsburgh, din 24-25 septembrie, la care mai multe state europene vor sustine propunerea Frantei de reglementare la nivel mondial a bonusurilor platite de banci, care ar presupune si penalizarea traderilor ce provoaca pierderi.

In acelasi discurs, presedintele american a admis ca administratia americana se face vinovata, alaturi de Wall Street, de un "esec colectiv al simtului responsabilitatii" in cazul crizei financiare.

"Este un esec colectiv al simtului responsabilitatii la Washington, pe Wall Street si in toata America care a condus la cvasi-prabusirea sistemului nostru financiar acum un an", a mai afirmat Obama.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri