Directorii a peste 500 de companii din lume publica marti, la New York, un apel catre liderii politici pentru un acord "ambitios, robust si echitabil" privind schimbarea climatica, a anuntat universitatea Cambridge citata de AFP.
Apelul, intitulat "Comunicatul de la Copenhaga", urmeaza sa ii fie transmis secretarului general al ONU Ban Ki-moon si celor 100 de sefi de stat si de guvern care participa la Adunarea Generala a ONU. Acest summit are ca scop sa dea un nou elan negocierilor pentru un acord privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera la Conferinta de la Copenhaga, din decembrie.

"Comunicatul de la Copenhaga" a primit sustinerea marilor companii, dar si a unor intreprinderi mici si mijlocii din diverse sectoare, din peste 50 de tari, printre care Statele Unite, membrii UE, Japonia, Australia, Canada, Brazlia, Rusia, India, China si Africa de Sud.

Documentul pledeaza pentru un acord "ambitios, robust si echitabil, care sa raspunda in mod credibil amplorii si urgentei crizei cu care se confrunta in prezent lumea".

Un esec al Conferintei de la Copenhaga ar avea ca efect "incertitudinea si erodarea increderii", avertizeaza semnatarii. "Dezvoltarea economica nu va fi mentinuta pe termen lung, daca nu este stabilizat climatul", au adaugat ei.

"Comunicatul de la Copenhaga" a fost redactat la initiativa unui grup de directori care depun eforturi impotriva incalzirii climatice, sub patronajul printului Charles.

Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri