Banca centrala din Ungaria a coborat luni dobanda de politica monetara cu jumatate de punct procentual, pana la 7,5%, in conformitate cu asteptarile, decizie favorizata de stabilizarea forimtului si de efectul redus al cresterii TVA asupra inflatiei, potrivit Portfolio.hu.
Decizia vine dupa una similara la sedinta precedenta, cand bancherii centrali din Ungaria au redus dobanda cheie de la 8,5% la 8%.

In sedinta de luni, comitetul de politica monetara a discutat si despre o reducere mai mare a dobanzii, cu 0,75 puncte procentuale, insa "o majoritate covarsitoare" s-a pronuntat in favoarea unei reduceri cu jumatate de punct, a precizat guvernatorul bancii centrale, András Simor, intr-o conferinta de presa de dupa anuntarea deciziilor.

Banca centrala a anuntat ca se asteapta la o revenire pe crestere a economiei Ungariei undeva la jumatatea anului viitor, dupa o recesiune severa in acest an.

Inflatia ar urma sa revina in intervalul tintit in a doua jumatate a acestui an, dupa o accentuare temporara ca urmare a majorarii taxelor (in special TVA), estimeaza bancherii centrali, care considera, de asemenea, ca sunt sanse reale de a mentine deficitul bugetar sub 4% din PIB pentru prima data in ultimii ani, ca urmare a masurilor drastice ale guvernului.

Guvernatorul Simor a facut apel la o politica salariala prudenta, "care ar servi cel mai bine interesele tarii", in conditiile in care cresterea salariala pare prea ridicata pentru o recesiune severa, cu o contractie a PIB estimata la 7,5% in 2009-2010.

Evolutia nefireasca a salariilor poate eroda profiturile companiilor si spori asteptarile inflationiste, a avertizat guvernatorul, citat de portalul financiar Portfolio.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri