Grupul financiar american CIT, specializat in finantarea IMM-urilor, a anuntat ca se plaseaza sub protectia legii falimentului (Capitolul 11), reprezentand al cincilea mare faliment din istoria Statelor Unite, potrivit AFP.
"Consiliul de administratie a aprobat propunerea de a depune in mod voluntar dosarul la tribunalul pentru falimente al districtului sud din New York", a precizat grupul, intr-un comunicat.

Activele CIT sunt evaluate la 71 miliarde dolari, ceea ce inseamna ca reprezinta al cincilea mare faliment din istoria Statelor Unite, dupa cele ale Lehman Brothers (2008), Washington Mutual (2008), WolrdCom (2002) si General Motors (2008).

Procedura intrarii in faliment implica doar compania-mama, nu insa si agentiile si subsidiarele CIT, ceea ce le va permite acestora sa continue activitatea, anunta NewsIn.

Intrarea in faliment survine dupa ce grupul a ajuns la un acord cu principalii sai crantieri, care s-au angajat la finalul saptamanii trecute sa sustina proiectul de restructurare al conducerii CIT in ciuda unor reticente initiale, in special din partea investitorului american Carl Icahn.

"Circa 85% dintre creantierii grupului au participat la consultari si aproape 90% din cei care au participat si-au exprimat sprijinul pentru programul de reorganizare", se spune in comunicatul conducerii CIT.

Grupul spera ca tribunalul va confirma "rapid" restructurarea, ceea ce i-ar permite sa reduca datoria totala cu circa 10 miliarde dolari, sa scada puternic necesarul de lichiditati in urmatorii trei ani, sa imbunataterasca indicatorii de capitalizare si sa asigure revenirea pe profit.

Documentele transmise de grup tribunalului pentru falimente arata ca CIT are active de 71 miliarde dolari si datorii totale de 65 miliarde dolari.

Conducerea CIT solicitase creantierilor grupului sa ii aprobe planul de restructurare, precum si oferta de preschimbare a datoriei intre 1 octombrie si joi, pentru a reduce cu cel putin 5,7 miliarde dolari povara obligatiunilor ce ajung la scadenta intre 2009 si 2012.

Grupul sustine ca aceste fonduri, la care se vor adauga sumele obtinute din rambursarea creditelor acordate clientilor, ii vor permite sa asigure necesitatile clientilor si plata obligatiilor in perioada procedurii judiciare.

"Decizia de a aplica programul nostru de reorganizare va permite CIT sa continue sa furnizeze finantari clientilor nostri de la firmele mici si mijlocii, doua sectoare care raman vitale pentru economia americana", a afirmat directorul executiv al CIT, Jeffrey Peek, care sustine ca solutia conducerii bancii ar permite o iesire rapida din "regimul falimentului".

Dificultatile grupului s-au agravat in iulie, in conditiile in care in august era scadenta o emisune de obligatiuni de 1 miliard de dolari, pe care nu era in masura sa o refinanteze. in plus, cerea adresata guvernului pentru un nou ajutor federal a fost respinsa, dupa ce Washington-ul acordase deja 2,3 miliarde dolari in decembrie.

Actiunile CIT Group, care s-au prabusit cu 20% in sedinta de vineri a bursei din New York, dupa ce acordul anuntat de Icahn a deschis calea pentru intrarea in faliment, nu se mai tranzactioneaza la bursa incepand de luni.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri