Compania petroliera ungara MOL a inaugurat, la Manzalai (Pakistan), o unitate de centrala de procesare a gazului capabila sa livreze 250 de milioane de metri cubi pe zi in sistemul national de transport al tarii.
La deschiderea unitatii de centrale a fost prezent si primul ministru al Pakistanului, Syed Yousaf Raza Gillani, care a declarat ca punerea in functiune a facilitatii reprezinta un pas major catre asigurarea securitatii energetice a tarii.

Oficialul a adaugat ca apreciaza implicarea MOL Pakistan si a partenerilor sai in exploatarea blocului Tal, fapt care a dus la descoperirea de resurse importante de hidrocarburi in zona de nord-vest a tarii, se precizeaza intr-un comunicat de presa. Primul-ministru al Pakistanului a mai spus ca activitatile de productie a hidrocarburilor din aceasta zona vor sprijini economia locala, subdezvoltata in acest moment.

Grupul MOL este prezent pe piata pakistaneza de zece ani, atunci cand i-a fost concesionat blocul Tal (zacamant de petrol si gaze naturale), alaturi de partenerii sai locali.

Citeste care este strategia de criza a MOL Romania, precum si un interviu cu seful filialei locale despre rebrandingul benzinariilor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri