Produsul intern brut (PIB) al Japoniei din perioada iulie-septembrie a fost revizuit in scadere semnificativa, la 0,3%, ca urmare a prabusirii investitiilor, de la 1,2% in estimarea anterioara, potrivit statisticilor oficiale nipone.
Economistii se asteptau la un avans al economiei de 0,7% fata de trimestrul anterior. Investitiile au scazut in trimestrul al treilea cu 2,8% fata de trimestrul precedent, dupa ce in estimarea anterioara datele indicau o crestere a investitiilor cu 1,6%. Economistii prevazusera o diminuare a investitiilor cu 1,5%.

Fata de trimestrul III din 2008, cresterea PIB a ramas neschimbata, la 1,3%, fata de o prima estimare de 4,8%, si in conditiile in care piata anticipa un ritm anul de crestere de 2,8%, potrivit NewsIn.

Dupa ce in trimestrul II al acestui an Japonia a iesit din cea mai severa recesiune inregistrata in ultimele decenii, multi considera, totusi, ca redresarea este fragila. Guvernul nipon se afla intr-o situatie dificila, ca urmare a cresterii deflatiei si aprecierii yenului, care ameninta exporturile. Autoritatile vor cu orice pret sa evita o noua cadere in recesiune, de aceea au aprobat un plan de redresare de 7.200 miliarde yeni (54 miliarde euro).

Economistii estimeaza, ca, in pofida acestui plan, economia japoneza va continua sa incetineasca in cursul trimestrelor urmatoare. Scaderea salariilor va limita consumul, insa analistii nu prevad recaderea in recesiune. Posibilitatile de finantare de la buget sunt limitate, din cauza datoriei Japoniei, ce ar putea stimula banca centrala japoneza sa lanseze noi sisteme de imprumut pentru a scadea dobanda cheie pe termen lung.

La presiunea autoritatilor, Banca Japoniei a trebuit sa ofere imprumuturi noi pe termen scurt bancilor, in saptamanile anterioare, pentru scaderea dobanzii de politica monetara si incetinirea aprecierii yenului.

Economia Japonia s-a comprimat timp de trei trimestre, ca urmare a caderii exporturilor, afectate de criza mondiala, inainte sa revina pe crestere din trimestrul al doilea al acestui an, ajutata de masurile de relansare puse in practica de fostul guvern din arhipelag.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri