Ungaria nu mai are nevoie de sustinere financiara din partea Fondului Monetar International (FMI), iar eforturile guvernului de a reduce cheltuielile publice decurg conform planului, a declarat ministrul de finante, Peter Oszko, pentru Financial Times.
Ungaria a putut sa isi acopere nevoile externe de finantare numai din pietele financiare, a declarat Oszko, inaintea unei serii de intalniri cu investitorii internationali, potrivit NewsIn.

"Nu mai avem nevoie de bani de la FMI si ma astept ca, din moment ce Ungaria vizeaza aceeasi evolutie in viitor, sa nu mai avem nevoie de ajutor financiar", a precizat el.

Ministrul a subliniat, totusi, ca Ungaria a continuat sa beneficieze de evaluarile FMI, ce au dat credibilitate pe plan extern reformelor fiscale ale Budapestei. Acordul stand-by incheiat cu FMI expira oficial in octombrie 2010, dupa ce a fost extins cu sase luni.

In octombrie 2008, Ungaria a apelat la FMI, la Uniunea Europeana si la Banca Mondiala pentru un imprumut de 20 miliarde euro, in contextul crizei de lichiditate din piete. "Pietele au vazut ca principale riscuri nivelul ridicat al deficitului public si ponderea mare a creditelor in valuta", noteaza Financial Times.

Guvernul estimeaza ca economia Ungariei s-a comprimat cu 6,7% in 2009 si ca recesiunea va continua in 2010, desi declinul va fi mai redus, de 0,6%.

Cu toate acestea, Oszko sustine ca Ungaria a facut eforturi majore de reforma fiscala de la instaurarea noului guvern, in aprilie 2009. Aceste eforturi au dus la aprecierea forintului cu 15% incepand cu luna martie.
Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri