Operatiunea face parte din strategia grupului Aegon de restructurare a afacerilor pe plan mondial, lansata in iunie 2008, care se concentreaza mai mult pe portofoliul de produse din Olanda, informeaza NewsIn.

Vanzarea subsidiarei de asigurari funerare ar permite Aegon o concentrare mai mare asupra afacerilor de asigurari generale si de viata, pensii, economii si investitii, a declarat Marco Keim, membru al consiliului de administratie, responsabil pentru Olanda.

Subsidiara de asigurari de inmormantare a Aegon este una dintre cele mai mari din Olanda. Afacerea a demarat la jumatatea secolului XIX, cand predecesorii companiei incheiau asigurari pentru clientii care doreau o inmormantare decenta pentru ei si pentru membrii familiei. In 2009, compania a inregistrat prime brute subscrise de aproximativ 70 milioane euro.

Pe piata romaneasca, Aegon activeaza prin doua divizii: Aegon Asigurari de Viata si Aegon Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat (fostul BT Aegon), ultima pe piata pensiilor private obligatorii (pilonul II).

Grupul de asigurari a inregistrat un profit net de 145 milioane euro in al treilea trimestru, dupa ce in perioada similara inregistra pierderi de 329 milioane euro.