Presedintele american Barack Obama va prezenta o serie de masuri pentru ajutorarea victimelor crizei creditului imobiliar si va propune crearea unui fond in valoare de 1,5 miliarde dolari pentru sustinerea financiara a proprietarilor afectati, transmite AFP.
Obama va anunta fondurile pentru masuri inovatoare, menite sa ajute familiile din statele americane care au fost afectate cel mai dur de efectele bulei imobiliare izbucnite in septembrie 2008, in statul Nevada, a precizat Casa Alba.

"In fiecare din aceste state, preturile medii (ale locuintelor) au scazut cu mai mult de 20% fata de nivelul cel mai ridicat si chiar daca preturile au inceput sa se stabilizeze numerosi proprietari au in prezent de rambursat credite al caror nivel depaseste valoarea locuintei", se mai arata in mesajul Casei Albe, potrivit NewsIn.

Statele cel mai puternic afectate de criza imobiliara sunt cele care au cunoscut o frenezie a dezvoltarii imobiliare la inceputul anilor 2000, respectiv Florida, California si Nevada.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri