Premierul britanic Gordon Brown a declarat ca a ajuns la o intelegere cu presedintele francez Nicolas Sarkozy pentru a crea o taxa pe tranzactiile financiare la nivel mondial si ca un proiect de reglementare a fondurilor speculative este in curs de elaborare, potrivit AFP.
"I-am facut propuneri lui Nicolas (Sarkozy): suntem de acord asupra modului in care vom inainta. (...) Cred ca pozitiile noastre sunt identice in aceasta privinta, putem deci sa avansam", a asigurat premierul britanic, cu ocazia unei conferinte de presa comune cu presedintele Frantei, aflat in vizita la Londra.

"Va exista astfel o taxa financiara mondiala care nu numai ca este de actualitate, dar va face obiectul unui raport care va fi publicat in urmatoarele saptamani", a preciazat Brown.

El a subliniat ca, desi ideea unei astfel de taxe a fost primita cu scepticism la inceput, sustinerea acordata de autoritatile britanice si franceze au permis avansarea in sensul dorit, potrivit NewsIn.

In ceea ce priveste reglementarea fondurilor speculative, Sarkozy a aratat ca discutiile la nivel european vizeaza ajungerea la un punct de echilibru, care sa permita obtinerea unei mai mari transparente, fara insa a pune in pericol piata financiara britanica.

Sarkozy a admis ca Gordon Brown este obligat sa apere interesele City-ului londonez, asa cum si el apara interesul economiei franceze.

Miercuri, secretarul de stat britanic pentru servicii financiare, Paul Myners, le-a declarat sefilor de fonduri de investitii ca se va bate cu tarie pentru a apara libera circulatie a capitalurilor. El a avertizat, insa, ca "nimeni din aceasta sala nu va obtine o directiva europeana in forma sperata".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri