Dupa speculatiile aparute saptamana aceasta, cum ca Grecia ar putea sa nu primeasca ajutor financiar la summitul UE, economistul-sef pentru Europa din cadrul Goldman Sachs, Erik Nielsen, a declarat ca statul grec ar putea cere ajutorul FMI in urmatoarele saptamani si este "foarte probabil" sa apeleze la Fond in urmatoarele luni, in contextul in care se straduieste sa reduca cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeana.

Liderii europeni vor incepe astazi la Bruxelles discutiile referitoare la posibilele ajutoare pentru Grecia, arata NewsIn.

"Aceasta ar fi ultima ocazie de discutii pe tema Greciei, inainte ca aceasta sa ramana fara bani", a spus Nielsen. "In momentul in care vor incepe, negocierile se vor axa pe un program de circa 20 miliarde euro, pe o perioada de 18 luni".

Cancelarul german Angela Merkel vrea ca FMI sa participe la orice program de salvare a Greciei, spre deosebire de presedintele francez, Nicolas Sarkozy, care prefera ajutoare europene. Grecia trebuie sa refinanteze datorii de 20 miliarde euro, care vor ajunge la scadenta in aprilie si mai, iar premierul George Papandreou a spus pe 19 martie ca Grecia ar putea apela la FMI in lipsa unui sprijin european.

Totodata, Merkel a declarat ca va recomanda in cadrul summitului european ca Grecia sa beneficieze de o combinatie de ajutoare din partea Fondului Monetar International (FMI) si din partea UE, ca masura de urgenta, in cazul in care va fi neaparat necesar.

Nimeni nu isi poate permite sa "se joace cu viitorul Europei", a spus Merkel. "Un european responsabil protejeaza stabilitatea zonei euro".

Pentru Grecia, Germania sustine ca, "in caz de nevoie, ajutoarele ar trebui sa fie oferite ca o combinatie intre fonduri de la FMI si masuri bilaterale in cadrul zonei euro".

In plus, Nielsen prevede ca UE va face un anunt oficial in care va preciza ca, in cazul in care o tara din zona euro "va avea nevoie de ajutoare financiare, i se va solicita FMI sa coordoneze atat finantarea, cat si conditiile".

"Alte tari din UE ar putea oferi cofinantare, asa cum au facut in cazul unor state UE din afara zonei euro, insa aceste contributii vor fi secundare", a spus el.